De sub chietrișică…

Trebuie să recunosc, în ultimele 2 săptămâni, am trăit sub chiatră. Vedeam unde și unde câte o postare despre Jurnal și despre nu știu ce contract de locațiune, dar cum încă nu voiam să ies de sub chietrișica aia (încă mirosea insistent a sărbători, nepoți, frați, părinți și concediu) nu m-am prea scufundat în situație.

Apoi am văzut asta:

 

 

M-am uitat eu în stânga și în dreapta. Mulți urlă că așa le și trebuie, că nu știu ce politică redacțională le-a făcut felul, alții urlă că li s-a luat unicul canal liber și așa mai departe…

Ca un privitor ocazional al acestui canal, pot să vă spun un singur lucru: indiferent de politica redacțională sau abordarea materialelor informative, Jurnal.md era pentru mine (și tare aș vrea să mai fie) canalul de acasă.

Nu pentru știri, nu pentru dezbateri (de astea sunt peste tot: facebook, odnoklassniki,  Bubliși și nePrimeuri) ci pentru că ăsta era unicul canal, care pe lângă știri și filme, avea într-adevăr emisiuni autohtone, cu oameni de-ai noștri, povești de-ale noastre și câmpii – de-ale noastre.

Foarte mulți, de oriunde se mai aflau, vedeau cum o mai duc satele, ba chiar auzeau ce mai zice și gura lor:

 

 

Încă nu știu nimic despre noua grilă, însă, dacă ”Deșteptarea” și-a spus ultimul la revedere telespectatorilor, mă întreb ce emisiuni, de-ale noaste, autohtone, au mai rămas în grilă?

Probabil, ca și în orice business, vor rămâne cele care aduc ”profit” unei politici redacționale. Respectiv nu are de câștigat nimeni: nici Jurnalul, nici ăștia care au forțat nota.

În final, am pierdut noi – da, noi. Așa cum toți îs obosiți de știri și emisiuni analitice, am pierdut noi emisiunile de acasă, emisiunile noastre.

Așa cum mulți au uitat de ”Focus”, ”Bună Seara” sau ”Bună dimineața” de la TVM așa probabil se va pierde și ”Deșteptarea” de la Jurnal – un produs care în umila mea opinia a ridicat bariera pentru toate emisiunile matinale din Moldova. Din păcate, timpul e cu radiera în mână…

Trebuie să ne uităm în oglindă și să ne felicităm: Maladeț dragi Moldoveni! Ma-la-deț! Continuați să vedeți  emisiuni din alea, cu ciomadane, unde până și prezentatorii sunt de import. Noi doar așa ne-am obișnuit – nu?

De la toți importăm: de la turci roșii și grâu (când apropo avem roșiile noastre), de la chineji șliompaț și haine sintetice (nafig nouă ”Ionel” – mai bine ”Armani” ori ”Boss”), de la ruși spălarea de creier și melodramele (bogații tot plâng – da maitincă nu și la noi).

De la toți importăm și nu exportăm nimic. Mă scuzați, exportăm oameni și nu pe oricine: exportăm suflete care mai cred în tradiții, în specific moldovenesc, oameni care mai țin mine cum era acasă pe atunci când aveam o identitate.

Probabil am uitat cine suntem – probabil am ajuns dragii mei să fim mancurți.

 

Despre ani și aniversări

În câteva ore se va începe nebunia. Gazdele vor tăia la viteză salamuri pentru olivie, vor face niște curățenie iar statusurile de pe facebook, twitter și instagram vor exploda de la mulți ani, buchete și brazi împodobiți.

Unii vor huli anul ce a trecut, pentru a fi în așteptarea unui an mai bun iar alții vor mânca popcorn și vor face haz de necaz pe seama unor comentarii, opinii și/sau fotografii mai mult sau mai puțin reușite. Dejavu nu alta – un 31 Decembrie tipizat.

Toate astea spun multe despre noi – despre cât de bine găsim țap ispășitor în 360 și ceva de zile, despre cât de mult ne pasă de ce vor zice alții, despre cât de alintați suntem în ultima vreme.
Nu conștientizăm că Dracul nu e chiar așa de negru, iar Taicăsău nu-i chiar așa de alb.
În orice direcție nu ne-am uita, e oarecum bine. Nu mai alergăm dupa carne crudă, trăim mai mult (cu toate că ar părea altfel) și pas cu pas, încercăm să devenim mai buni. Deja reușitele și eșecurile sunt toate ale noastre, nu ale anilor. Întotdeauna vor fi oameni care o duc mai bine și alții care o duc mai prost – ăsta nu e un motiv de smiorcăială.
Urări multe nu am, doar câteva scurte și la punct:
  • vreau să facem din 2017 un an mai bun și să nu călcăm prin aceleași 360-și srăchini din 2016.
  • vreau să fim mai aproape de cei dragi cu doze moderate tot ce e digital, să ne reamintim senzația unui cuvânt cald, a unei îmbrățișări, a unui pahar de vorbă la gura sobei.
  • vreau să avem picioarele mai aproape de pământ și să devenim cu 0,1% mai buni, în fiecare zi.
Cel mai tare aș vrea să nu mai învinuim anii, ci să ne uităm în oglindă, de fiecare dată când o dăm un bară sau când ne-a ieșit ceva așa cum ne-am dorit.
Spun noi, pentru că nimeni nu e cheie de biserică ori ditamai supremația homo-sapiens. Suntem toți diferiți, imperfecți și frumoși în felul nostru.
„Suntem așa cum suntem, datorită tuturor” – vorba reclamei…
 
Cam atât – vă scriu în 2017, un or care, sper, îl vom face mai bun.

Domnule Președinte, mă citiți? | apostu

Voiam să scriu ceva, dar mă temeam să nu trimăt undeva actualul prezident. Din fericire, sunt oameni mai calmi și cumpătați decât mine, așa că îl las pe Nicu să vă spună despre asta.

San-Sanâci e 100% de acord cu cele scrise. Parol!

Domnule Igor Dodon. Ați câștigat. Felicitări.

Eu nu v-am votat niciodată, dar să vă felicit, cred că e cazul, dar nu vă opriți doar la acest mesaj, citiți tot textul, găsiți 2 minute din timpul Dvs. prețios.

În mesajul vostru din noaptea alegerilor, de câteva ori ați dat dovată că vă temeți de proteste. Și probabil aveți de ce.

După lansarea minciunilor cu 30000 de sirieni, după implicarea bisericii în electorală, cu asocierea contracandidatei Dvs. cu comunitatea LGBT care a acționat ca o sperietoare pentru o parte din electoratul conservativ, după ce prietenii voștri au trimis o veste bună de la Șor la /PAS/ – e firesc că acum o să vă temeți de o revoltă a oamenilor.

Pentru că atunci când știi că ai greșit ai de ce te teme. Și tinerii vor ieși la protest. Doar că acesta nu va mai fi protestul din 2009, pentru că în 2009 a fost o generație care a crescut în ciudă și ură față de PCRM, iar acum vor ieși oameni care sunt deprinși cu iPad-uri și iPhone-uri, iar afară e frig.

Dar e bine că vor ieși, e bine că vă temeți Domnule Președinte. Dar, Domnule Președinte, nu de asta ar trebui să vă temeți. Eu și toți cei care au fost dezgustați de campania pe care ați dus-o, o să vă taxăm pentru fiecare eroare, o să penalizăm și criticăm fiecare promisiune făcută și neîndeplinită.

Ați promis că veți fi și Președintele meu, dar eu nu vă cred. Aș vrea să vă amintesc câteva promisiuni pe care le-ați făcut: Să nu colaborați sub nici o formă cu Vlad Plahotniuc – sunt chiar curios cum o să vă țineți de cuvânt după tot suportul care el vi l-a acordat în campanie.

O să-i retrageți cetățenia lui Trăian Băsescu – aici pur și simplu ла слабо вэ яу, пун париу кэ ну о сэ вэ дёргайцNu veți denunța acordul cu UE – aici cred că nu vor exista probleme, pentru că în caz contrar aveți prea multe de pierdut.

Și în țară și din afara ei. Și vă mai amintesc că ați semna o declarație de integritate. Vai vai vai ce va fi dacă se va demostra că aveți probleme cu integritatea și nu demisionați. Maare rușine va fi.

Ați promis că veți anula legea în baza căreia miliardul urmează să fie întors de populație. S-o văd! Domnule Președinte. Următorii 2 ani vor fi decisivi și pe de o parte aveți suportul partidului, pe de alta ați promis să fiți a tuturor. Acum cui o să-i acordați prioritate, tuturor, oamenilor ca mine care vă critică, sau celor care vă susțin?

Ați văzut, Domnule Dodon, ce rating au Ghimpu și Leancă, știți de ce? Pentru că au pierdut încrederea populației, același lucru vă așteaptă cu fiecare eroare comisă. Domnule Președinte, v-am zis că trebuie să vă temeți, dar nu de protestele care ar putea izbucni acum, nu.

Trebuie să vă temeți de acești 2 ani, pentru că acum fiecare eroare a Dvs. va fi taxată la alegerile din 2018 și atunci ați putea ajunge lângă prietenul Dvs. Ghimpu. Un mandat cât mai dificil vă urez.

Sursă: Domnule Președinte, mă citiți? | apostu

După 28.

La un pahar de înecat anii mi-o pus un camarad așa o întrebare: ”Iaca aș vrea eu să știu, ce ai reușit tu să înveți până la acești 28 de ani?” – bună întrebare, mai ales când ești un gen masculin cu ”trei fire albe-n păr” (le-am smuls deam – gata, nu-s!).

smiling leonardo dicaprio fireworks cheers the great gatsby

Nu m-am complicat (îmi era sete de whisky). I-am spus că știe pentru că din ăștia 28, 11 a fost acolo: la agățat, explorat, călătorit și așa mai departe. O mai rămas un om de-aista acasă (tare norocos îs).

Întrebarea a rămas deschisă, așa că am scos carnețălu` și m-am apucat de tăiat obiective și evaluat cunoștințe.

Chiar dacă nu am ajuns (încă) Darth Vader și nici urmă de stea a morții pe lângă lună (nu s-o împărțit nimeni cu mine atnci când s-o furat miliardu`) totul pare să fie taman așa cum trebuie.

În aiești 28 de ani (dintre care citez: ”6 abia de-i ții minte, restu 11 în detenție școlară, alții 5 în detenție universitară și part-time-istă) am reușit să aflu și eu câte ceva.

test testing expected cooking american dad

De la patroni am învățat ce nu am putut în facultate. Ei au știut să mă exploateze cum trebuie iar eu  am știut să profit de asta, mai ales când ai oportunitatea să fii CEO pe banii altora.

E adevărat, parale multe nu faci, dar înveți să eviți naufragii într-o potențială afacere. În 2-3 ani ne-om apuca și de business, mai învățăm oleacă.

Oamenii m-au învățat să nu am încredere. Pe ei te poți baza foarte rar. Când ești la pământ, ei te vor bate cu picioarele iar când ești sus, vor dori să prindă măcar o bucățică din succesul tău.

truth horrible bosses

Sunt și oameni care mi-au turnat apă vie la rădăcină: una bucată Gheunoaie, un Suslik și vre-o două-trei romanițe.

friends credits tough friends tv jennifer aniston

Familia m-a învățat să prețuiesc timpul. Tot ea, mă învață să am mai multă răbdare: cu lumea și cu sine…

love family the incredibles

Dacă e să vă spun ce m-a învățat până acum nu-mi ajunge un blog, așa că am să o spun mai simplu: 80% din ce sunt e datorită lor: fraților și a frumoșilor mei părinți.

Am învățat să nu mă compar cu nimeni – asta nu duce niciodată la bine. Unicul lucru pe care-l pot face e să mă uit la mine ieri, să mă văd azi și să fac ceva pentru a deveni cu cel puțin 0,1% mai bun mâine.

minions despicable me minion gif despicable minions

Mai sunt lucruri interesante învățate de la acești 28, dar cel mai important e unul:

Viața-i bună și pătlăgelele îs roșii”.

animation galaxy

De care este…

Reshetnikov-opiate-Dvoika-e1443788945160Mama avea obiceiul să mă trimită la magazin după sare, chibrituri și săpun de cămașă. O să vă pară straniu, dar în anii `90 asta era una dintre cele mai extinse liste de cumpărături cotidiene. Ele bucurau atât pe cei mari, cât și pe cei mici, mai ales când rămâneau acolo vreo 10-20 de bani.

Da, oamenii nu aveau foarte mult dar erau oleacă mai fericiți – probabil nu aveau ei timp să se gândească la fericire!?

Trăiau cu bine, cu rele și parcă erau mai închegați, mai la un loc, mai nu știu cum…

Apucasem vremea când fetele din mahala organizau un fel de șezători. Noi le spuneam ”concerte” pentru că semănau tare cu cele de la club. Acolo se cânta, se făceau scenete bazate pe întâmplări din sat bune de râs, ori observate la unul din rarele televizoare care ”prindeau” TVC-ul moldovenesc și/sau ”KBH”-ul rusesc.

Da. În acele vremuri, oamenii erau mai fericiți (poate chiar și eu). Habar n-am unde am călcat noi strâmb, dar șchiopătăm – mai ales în ultima vreme. Chiar și în satul despre care vă spuneam, nu se mai fac șezători, nu se mai aude muzică, nu se mai dansează, nu se mai cântă. După orele 9 seara, până și barurile se închid, greierii scârțâie și satul adoarme – la fel ca și întreaga nație.

Am pățit-o fix așa cum o pățeam cu sarea. Când mama avea de murat brânză, ne trebuia anume sare din aia ”de piatră” în pachete de hârtie (nu la kilogram). Diferența era că cea în pachete de hârtie, era mai curată decât cea la kilogram.

Aveam noi un șmecher la tejghea care nu prea era mulțumit când veneai cu ”cerințe alintate”:

”- Dațâ-ni vă rog sare, ”kamennaia” numai că în pachet de hîrtie;

 – Avem numa la kilogram. Ie di cari esti ș nu ti alinta. Iati la dânsu, în hârtie cată! ”

Și luam ”di cari esti”, și mama avea de lucru dublu…

Fix ca și cu sarea, nu prea n-am alintat și am ales ”de care este”. Poate de asta am și amorțit așa de tare?

Ori poate vorba cântecului:

„Fericirea este ceva care nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei, merită să alergi toată viaţa.”

Eu m-am săturat să tot aleg ”de care este”, m-oi fugări și eu oleacă: poate s-a merita.


PC: ”Încă un doi” –  autor Fiodor Reșetnicov, anul 1952.

Sentimente

Mă gândesc uneori cât de ușor ne-ar fi, dacă am găsi vaccinul anti-sentiment. Până la urmă, ele, sentimentele: nu-s productive, nu trebuiesc nimănui și pare-mi-se sunt foarte rar considerate de ceilalți. Doar fiecare este preocupat de simțurile și confortul lui – cui îi arde de cum și ce simte altcineva?

Înțeleg motivația evoluției de a inventa pasiunea. Mai multă pasiune – mai multă copulare – mai multe exemplare genetice. La ce naiba i-a mai trebuit și dragostea, invidia, ura, furia, tristețea și așa mai departe?

O fi ăsta un joc de șah, o glumă tâmpită pe care o joacă cineva sau poate o simulare?

Uneori, am impresia că aceeași evoluție e un copil obraznic, ce stă cu o lupă în mână, deasupra unui furnicar. Furnicile nu au decât să alerge, altfel sunt pârlite parțial sau integral – după cheful evoluției.

Nu mai vreau să joc. Atât. Prea multă lume de ascultat, prea multe sentimente de procesat și prea puțină organizare în capul meu. Iată de ce ar fi tare binevenită pastila asta a nesimțirii. O bei și a doua zi, nu mai simți nimic. Faci exact ce ai de făcut, pas cu pas, fără a lăsa endomorfina, serotonina sau cortizolul să îți afecteze judecata. Iaca așa gânduri la 39 de grade. Nu știu, poate delirez, poate în general scriu să nu adorm, un lucru e sigur: aș plăti binișor pentru a fi mai nesimțit, mai ales în ultima vreme.

Un Om și jumătate

Omul ista despre care o să vă povestesc astăzi, e probabil unul dintre primii care mi-o fost drag sufletului, fără legături bolnăvicioase ori de sânge. E omul, care m-a scos din cutiuță și m-a pus pe raft: literalmente. Și eu nu sunt unicul exemplar șlefuit. Am văzut cel puțin o policioară cu vreo 25 de locuri: toate pline de omuleți în devenire – toți puși acolo de Tatiana Timofeina (așa îi spuneam noi pe-atunci).

pinocchio disney cartoons & comics adorable nose

Datorită omului ista, anii mei de liceu (pardon – școală medie) nu au fost marcați de absențe la română, ci mai degrabă de numeroase exerciții de imaginație.

Eram prin clasa a șasea (data de 1 Septembrie, prin 2002). În ziua aceea, 25 de copchii nebuni își așteptau cu nerăbdare (unii chiar cu indiferență) victima. Continuă lectura „Un Om și jumătate”

Nuanțe

Omuleții care intră pe aici s-au obișnuit deja cu sirop (vomitiv pentru unii – balsam pentru alții). Ei bine, ăsta nu e sirop. E probabil o atitudine pragmatică pe care o descopăr în viața mea celibatară de gen masculin, cu aspect, job, profil și aspirații mediocre.

the office michael scott special steve carrell averageSe întâmplase să mă întrebase cineva: ”ce mai e asta dragoste și cu ce se mănâncă?”. Avea în ochi atitudinea aia jucăușă și obraznică în căutare de experiență. I-am răspuns așa cum o face fiecare gen masculin de 27 de ani, pentru a satisface o curiozitate și poate, a încheia un parteneriat lucrativ pentru ambele părți.

movie black and white guy bw right

Pe scurt: nu am picat examenul, dar cu siguranță am realizat că subiectul îmi este doar parțial cunoscut. Nicu vorbea despre dragostea asta. Problema e că de la vârful nasului meu, semantica nu se oprește doar la acei x KM.  Mi s-a întâmplat să iubesc oameni (și aici nu vorbesc de prietenie) de la care nu voiam nici o bucățică, nici un colțișor de corp. EI îmi erau atât de dragi sufletului încât mi-ar fi plăcut să-i aud și la patru dimineața, fără ca să-i înjur tacit pentru întreruperea procesului morgan de guvernare al universului.

spinning control vader darthInițial îmi ziceam că sunt tâmpit, dar asta e – sentimentul ista pare să existe și la nivel platonic. Cum? Nu poate fi așa ceva! Ori e – ori nu e!

Sincer să fiu, și acum încerc să înțeleg profilul acestui tip de … dragoste?… Unica mea explicație e asta: sentimentul cu pricina e o altă nuanță a mult bocitei iubiri, ce nu urmează stereotipuri sociale și nu generează pofte trupești.

CBS yes elementary sherlockholmes joanwatsonParcă e la nivel de sânge. Un fel de fraternitate extra-familială aș zice. Un fel de – om drag sufletului (indiferent de gen) pe care nu-l vrei în pat. Iaca așa situație confuză.  Nu îi zic prietenie pentru că asta e altceva. Eu încă nu știu cum să-i spun. Tre’ să mă programez la un psiholog, ca să nu ajung la psihiatru.

confused robert downey jr idk shrug shruggingȘi atenție – asta-i doar o nuanță a polisemanticului sentiment. În altele nu mă bag că se îngroașă treaba. Posibil am nevoie de o bibliotecă întreagă ca să le înțeleg. Dacă aveți chef, explorați cât mai mult aceste aspecte. Se merită.

Fiecare dintre acestea ne pot face doar mai buni și nicicum altfel. Poate de asta nu sunt persoana ce va judeca vreodată aspectele ei: ale dragostei. Și poate de asta, nu mă interesează ce fac alții și în ce cred ei. Atâta timp cât o fac cu dragoste – o fac bine.  Trăiască Z&Z ei o spun tare bine aici 😀