Îmi aduc aminte de primul măr mâncat la școală. Era roșu, mare și era împărțit cu cineva. Îmi aduc aminte de Fetița cu păr blond, pe care o trăgeam constant de cosițe, ca mai târziu să dansăm tango în pauză, fiind prinși ulterior de profesoara de Chimie și Directorul, care zâmbea sarcastic.
Îmi aduc aminte de prima mea lecție de română, care s-a dovedit a fi și una de viață, plină de interactivitate și specificație. Aici, Îmi aduc aminte și de profesoara mea de română, care ulterior mi-a fost și un bun prieten, la locul potrivit, în momentul potrivit.
Îmi aduc aminte de profesorul de matematică care m-a molipsit de toate teoremele geometrice, așa cum știa el mai bine. Ulterior mi-a fost și profesor de informatică, cu o răbdare imensă și tenacitate de invidiat. Tot el, era cel care m-a îndrumat chiar și după gimnaziu. Aici apar unele regrete. Nu am cum să îi mulțumesc astăzi, din nefericire, pot să port azi doar memoria lui, deși sper că vede recunoștința mea, de acolo de unde e. (Odihnească-se în pace).
Îmi aduc aminte de facultate, de primele lecții de Engleză la care chiuleam prea des, pentru a face loc de servici. Îmi aduc aminte de lecțiile de Lingvistică, Matematică și Modelare a Sistemelor ce erau la fel, rar frecventate, însă din care am reușit să învăț mai des decât din celelalte.
Îmi aduc aminte de Licența susținută în fața catedrei și colegilor, ce nu avea să vadă lumina zilei dacă nu aveam cel mai tare Profesor din facultate drept ghid.
Realizez că în mare parte, momentele memorabile sunt definite de oameni memorabili, oameni care direct sau indirect mi-au afectat prezentul în cel mai bun mod, oameni de la care mai am multe de învățat, ei fiind cei mai bun arhitecți a personalității Juniorești.
Acești arhitecți sunt foarte rari și de neprețuit, pentru că din multe spuse și făcute, doar câteva rămân gravate în memorie, fiind desenate atent, cu dalta lor unică.
Nu cred că sunt suficiente cuvinte în vocabular pentru a le mulțumi, ei merită mai multe. Ei merită apreciați, merită memorați, merită ascultați. Sunt cei mai luminați dintre luminoși, partajând din fotoni, fără a cere ceva în schimb, la fel ca Supernovele.
Celor care fac claritate în ceață, celor care cred chiar și în bobul uscat, văzând spicul ce are să crească din el mâine, le Mulțumesc, dorindu-le lumină lungă și infinită.
Încă o dată: Un mare mulțumesc supernovelor, cu o urare de mulți ani lumină.
Vechiturile LUI SAN-Sanâci 