Variabile

Despre Formule

Am auzit de ele la prima mea lecție de informatică. Nu știu de ce, dar anume atunci am înțeles ce mai sunt și acestea. Cele mai populare erau Z și Y definite de un anumit tip specific unei mulțimi sau alteia. Mai târziu am înțeles că ele, variabilele, nu sunt doar matematică, ci ne pot uneori defini.

Găsisem cândva pe #twitter o idee: personalitatea noastră, felul nostru de a fi, e media celor 6 oameni cu care comunicam mai des.

Cum îmi place să aplic teoriile în practică, mă apuc și de asta.

Am puțini prieteni, toți colorați, diferiți și cred eu autentici. O să îi numerotez pentru comoditatea analizei(numerele nu reprezintă neapărat gradul de apropiere).

#1: e spontan, fără calendar și îi place să facă lucrurile incognito, fără istoric și asumare de riscuri. E mereu vesel și gata să te ia peste picior știind că nu riscă să ia vreun vânăt pe la ochi, pentru că o face așa ca să îți fie și ție vesel, indicând unde ar trebui să te șlefuiești.

#2: e foarte tăcut și mă lasă să vorbesc până mi se usucă limba din gură. Mereu mă ascultă și dă sfaturi de aur. E liniștit și ar sta toată ziua cu ochii în cărți. E mai înțelept ca mine și mă cunoaște poate mai bine decât mă cunosc eu.

#3: la fel ca primul, poți să te trezești cu el la ușă cu întrebarea: ”Tu mergi cu noi ori mergi cu noi?” – și asta nu după colț, la magazin sau în oraș. De obicei e undeva pe câteva zile și tare vesel. Este de menționat că primul și ăsta vin la pachet cu cele mai trăsnite idei. Ăștia doi ar putea re-scrie cărțile Harry Potter și popularitatea lor ar crește de vre-o 10 ori, sau poate chiar mai mult.

#4: E cel care poate să îți spună să nu te dai bătut chiar dacă îți fuge pământul de sub picioare. Știe să te scoată din sărite și să te facă să îi răspunzi afirmativ la tot ce își dorește. E asemenea unui foc care poate frige și încălzi. Pare copilăros, dar sub fața aia de copil, se ascunde un adult care știe exact de ce are nevoie.

#5: mereu vine cu alții 3(și ei fiind buni prieteni) având caracter de leoaică protectoare. Rupe și mușcă dacă îi obijduiești aproapele. E la fel, o sursă de sfaturi aurite pe care dacă le urmezi ai doar de câștigat. Cu toate că pare a fi dur, e foarte puhav înăuntru, dar nu plânge niciodată, deși poți să îți dai seama după ochii lui dacă e rănit.

#6: e ca un teaser:  E bun în doze mici și dispare pe neașteptate, la fel cum și apare de fapt.  E mereu ”to be continued…” și niciodată ”the end”.

Deci, 6 oameni sunt și cu ăștia comunic cel mai des: introducem variabilele, calculăm media și ar trebui să obțin următoarele caracteristici personale: spontan, extrem de creativ, nu planific niciodată nimic, sunt un Indiana Jones care călătorește de fiecare dată când are ocazia, foarte  săritor la nevoie și persuasiv în relațiile interpersonale. o.O

De facto, eu sunt cel mai des caracterizat așa: Stabilesc planul A, B, C și D, iar dacă nici unul nu merge, planific întreg alfabetul. Nu pot fi spontan. Poate dau sfaturi bune, dar nici unul încă nu s-a dovedit ”de aur”. Mereu spun ”The End!”, fără să îl amân cu: ”To be continued” și asta spun unii – nu e bine. Nu pot spune bancuri și sunt amuzant mai degrabă când le ascult. Ferească sfântul să fac ceva de care habar nu am.  Am ieșit peste hotare de maxim 5 ori, 2 fiind cu scop administrativ. Ajut doar atunci când știu 101% că pot și sunt în stare de asta.

Desigur, eu mă cred mai frumos, mai amuzant și mai spontan, mai …(lista continuă) decât mă cred alții, dar lăsăm asta drept opinie subiectivă.

Comparând formula și feedback-ul obiectiv dat de lume, nu prea se egalează ecuația. Pot doar conclude: Ecuația ar fi egalată dacă variabilele omenești, nu ar fi așa cum spunea Einstein – ”Relative”. Oamenii și matematica nu se prea împac și apropos: asta o spun și rezultatele de la BAC.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s