Primul cuvânt

21olZVă spuneam mai înainte despre cuvinte din 4 litere, ce trag la cântar mai mult decât vocabularul unei întregi limbi. Iaca, o venit timpul și pentru altul.

Ia să vă dau câteva indicii: este printre primele cuvinte rostite de odrasle, cuvântul pe care îl pomenești de fiecare dată când faci vreo șotie și cel pe care-l strigai disperat prin întuneric, atunci când te prindea vreun somn urât.

Cuvântul ista te supără și te bucură cel mai tare, îți trezește dor și îngrijorare, te face mai bun și îți dă 7 ani de-acasă. Da – e vorba de ”mama”: începutul fiecărui copil de pe lumea asta.

În cazul meu, aceste patru litere se traduc în altele trei, care generează cel mai simpatic nume: Ana. Numele ista în mai multe limbi înseamnă: Mama – respectiv, eu pot spune că am o mamă la pătrat.

Așa de tare îmi place numele încât îs sigur: îl va purta prima mea fetiță, de-o fi să am una.

Să știți: Ana mea e super – nu pentru că spală hainele cu nu știu care detergent, nu pentru că face cele mai gustoase plăcinte cu mere și scorțișoară, și nici pentru virtuți menționate de 8 martie.

E super pentru că e mama a câtorva sute de copii, nu doar a mea.  Posibil fiecare cărărușă din sat îi știe urma. Cum altfel? Au fost bătute de dânsa mai bine de 20 de ani, mereu în fugă, mereu în ajutorul cuiva: să pună o injecție, să asculte cu stetoscopul, să coboare febra, să alunge boala pruncului ce suferă în nu știu care mahala.

E super pentru că a salvat sute de prunci: pe câțiva i-a scos chiar din omăt în toiul iernii și i-a încălzit la piept. (Asta o știu precis, am auzit o vecină care pomenea întâmplările iestea – mama nu se laudă).

E super – pentru că se pune în poară cu cei mai învățați doctori când e vorba de viața unui copil. Și acum țin minte telefonul cel roșu cu disc alb, care îi tremura în mâini în timp ce striga la un medic de la spital: ”Oi fi eu soră medicală dar știu ce vă spun: copchilița asta nu-i de stat acasă. Amuș face sepsis!!! Trebuie operată urgent!!! Să fiu eu poastă dacă-i altfel, vă rog – trimiteți salvarea cât mai repede.” Și-acum văd fetița cu părul negru și ochii cafenii. Stătea întinsă la noi pe divan în agonia bolii. Ca să alunge durerea, mama îi șoptea ușor: ”Puișor, stai liniștit. Amuș mergem la doctor, Amuș… Șșșșș…” apoi se întorsese către tata: ”Sașă, aieștia nu mai vin, noi avem cu ce ajunge la Telenești?”.

E super, pentru că la dânsa pe sector, chiar și cele mai complicate cazuri se rezolvau. Copil fiind eram gelos(oleacă tare) pe ceilalți, mă rog: voiam să fie doar am mea și gata! Egoistă odraslă mai eram. În seara aceia am înțeles: o super-mamă nu poate fi a unei singure odrasle.

E super, pentru că până și acum, îngrijește sufletele celor țintuiți la pat. Da, acum: când ar trebui să aibă mai multă grijă de dânsa ea are grijă de alții. Eh… mamă – mamă…
N-ai ce-i face, așa e super-mama mea.

Am să vă spun acum mai multe despre dânsa.  Pe lângă super, mama mea e frumoasă – mai frumoasă decât orice altă mamă. Multe fete tinerele se miră de frumusețea ei și vor să fie la fel de frumoase ca și dânsa când or atinge ”iubileiu”.  Fig vam! Mai frumoasă ca mama nu se poate 😛 – mai stați la coadă!

Mama e bogată: are 3 haznale și alte 7 comori. Asta e cea mai mare bogăție pe care a agonisit-o timp de o viață. Mai așteaptă vreo câteva comori, numai că o hazna încăpățânată nu vrea încă să agonisească – mai încolo mamă. Mai încolo…

Mama scrie poezii. Iaca voiam să îi fac blog, dar ea totuși preferă caiețelele ei în pătrățele pe care le răsfoiește la fiecare sărbătoare. Dacă apar caietele, înseamnă că urmează un cenaclu  de vreo juma de oră. Ce fel de sărbătoare fără caiete? Nu se poate așa ceva. Deja e tradiție.

Mama mea e prea blândă, deși multă lume nu merită blândețea asta. Am să mă-nervez într-o zi am să o învăț să dea replici și palme – așa, să li se facă rușine prăpădiților ce nu-i merită bunătatea.

Mama e… cum să vă spun: e un fel de Vâsoțchi amestecat cu Leonida Lari în versuri și un fel de Jana Darq în viață.

Azi mama a mai pus o crizantemă în buchet. Ele miros tare frumos și vreau să se înmulțească mireasma asta măcar cu încă vreo 30 – 40 de crizanteme, deja cum o vrea grădinarul. Un lucru vreau să îl rog: să o țină cât mai departe de șalul verde ca să mai vadă câteva comori.

Mamă: urări nu îți voi scrie. Nu o să repet ce știi deja. Ți-o spun practic de fiecare dată când vin acasă.
Am să îți scriu un singur lucru, chiar dacă nu o spun des: te iubesc mamă.

Cu drag, năzbâtiosul tău mezin.