Porțelan și toleranță

Oamenii sunt niște păpuși. Niște păpuși de porțelan pe care trebuie să le tratezi cu atenție. Dacă le-ai scăpat jos, se strică și indiferent de cât de bine lucrează super-cleiul, rămân fisuri care pot fi acoperite cu o vopsea nouă, dar ele rămân acolo, sub piele și uneori dor.

Astăzi am să scriu despre liceeni și educație. Am să vă demonstrez că cel mai mare dușman al nostru nu e Plahotniuc, Filat, Voronin sau oricine altcineva.

Cel mai mare dușman al poporului suntem noi – poporul. Înainte de a sări să îmi tăiați beregata, vă rog să citiți până la urmă. Textul ăsta nu este despre politică. După cum am scris – e despre educație.

În postarea anterioară am deschis o ușă spre întunecatul meu trecut. Da. Ați aflat și voi că am trăit o vreme în care mă uram pe mine, mai mult decât pe oricine. Mă uram, pentru că eram altfel. Pe cine încerc să mint!? Probabil și acum mă urăsc – dar asta e altă poveste.

Prima oară am început să mă urăsc prin clasa a III-a. Mă îndrăgostisem de o colegă de clasă și îi lăsasem un mesaj scris în geantă(pe atunci nu aveam whatsapp, facebook ori alte prostii digitale). Ea a recunoscut scrisul – nu mai țin minte ce declarasem acolo, dar scrisorica aia, a fost ruptă bucățele și mi-a fost aruncată în față. Drept bonus, mi s-a ars o palmă ce m-a usturat multă vreme.

Ea nu a făcut-o pentru că a fost scrisă prost (presupun). Cel mai probabil a făcut-o pentru că eram altfel, pentru că ceilalți ar fi luat-o peste picior în cazul în care mi-ar fi răspuns altfel. Era un copil care se comporta corespunzător mediului – nu avea nici o vină.

Vina era a mea. Era a mea pentru că aveam cea mai dolofană aparență din clasă și ceilalți, nu au fost educați să accepte oameni diferiți – ca mine. Spre nefericire (sau poate din fericire – încă nu știu), lucrurile nu s-au schimbat.

Poreclele, glumele proaste, farsele au continuat mult timp după aceea, indiferent de faptul că mă străduiam să fiu primul la toate materiile (în afară de educația fizică desigur) sau că eram și eu pe atunci interesat de fotbal.
rules

Apropo de fotbal: mă puneau în poartă doar pentru a da cu mingea în mine cât de tare posibil. Echipa mea nu avea nici un gol. Eu eram roșu. Scopul jocului se schimbase și când am realizat asta, lecțiile de educație fizică le făceam în bibliotecă sau în laboratorul de calculatoare, cu o chiflă în mână. Cel mai rău e că după o zi proastă de școală, reveneam acasă, și așa cum nu-i șade unui băiat să se plângă, îmi înecam amarul în mâncare. Până și acum – când sunt foarte supărat, o găleată de înghețată rezolvă problema. Asta e. Fiecare cu dependența lui. Dar cine oare a alimentat-o?eating the simpsons hungry

Au alimentat-o părinții care nu au știut/putut, care nu au fost competenți să educe o generație tolerantă, au alimentat-o copii (care nu aveau nici o vină – dansau după muzica cântată), am alimentat-o eu pentru că am prins la curaj prea târziu. Eram deja stricat și nimeni nu putea să mă repare decât eu însumi.movie film 2012 2000s matthew lillard

Și uite așa, sute, poate milioane de oameni s-au stricat. Suntem o societate de stricați. De unde vreți să o ducem mai bine? De unde, dacă chiar în 2016 diferitul trebuie mistuit? De unde?

Mesia a murit de mult și nu are cum să ne salveze. Trebuie să ne salvăm noi. Cum? Cei de afară încep să înțeleagă: mai greu, dar o fac.

Mă bucur să știu că în școala în care învață o bună parte din nepoții mei, lucrurile ce mi s-au întâmplat sunt sancționate. Mă bucur să observ că unii părinți își educă copii în așa fel încât aceștia să înțeleagă că: religia, rasa, kilogramele sau dizabilitățile nu definesc un pui de om.

Poate ar fi timpul să facem la fel?

Eu sun extrem de norocos. Factorul meu discriminatoriu este rezolvabil. Soluția e dietă și exercițiu – nimic mai mult. Apropo: merge! Dacă cineva îmi spune altfel – eu sunt dovada.

exercise

Ce fac ceilalți? Ce poate să facă un musulman, o femeie, o persoană de culoare, alta în scaun cu rotile sau doamne ferește un om cu orientare sexuală netradițională?

game of thrones good today way kingNimic. La noi ori devin carne de tun publică (dacă sunt curajoși) sau se strică încet-încet, pe-dinăuntru, așa cum m-am stricat și eu.

Sunt stricat: nu mai iubesc fotbalul (e și clar de ce), nu mai cred în oameni, m-am pricopsit cu o dependență bulimică și mi-a trebuit foarte multă vreme să mă pun pe picioare. Am avut mare noroc și de unii oamenii dragi (excepții de la regulă) care m-au acceptat așa cum sunt. Apropo de stricăciune: deși stau în afara pragurilor de obezitate (de câțiva ani) – încă mă consider gras. Mama zicea vara trecută că sunt chiar anorexic. Nu știu. Parcă nu arăt a unul și la sigur cele paru ciocolate ronțăite azi spun altfel. Dar asta e altă discuție.

În linii generale, m-am încleiat eu, am dat și cu vopsea pe-deasupra, dar totuși – după cum am spus anterior, unele fisuri dor și acum.

Durerea asta are și un rezultat bun: sunt tolerant. Nu pentru că sunt musulman, femeie, de culoare, gay sau pentru că am vreun handicap – sunt tolerant pentru că am fost/sunt GRAS.

fat wiener

O mai fac și pentru că avea bunicul meu o vorbă: ”ce ție nu-ți place – altuia nu-i face” – de aur cuvinte. Nu de mirare tot ce îmi spunea e ceaslovnic pentru mine.

Sunt tolerant pentru că nu vreau să educ un Plahotnic, Filat ori Voronin.  Atâta timp cât nu vom învăța să fim toleranți, să luăm și să dăm 7 ani de acasă – nu avem cum să o ducem mai bine. Nu avem cum!

Atâta timp cât vom accepta ideea că unii oameni sunt mai buni decât alți, doar pentru că ceilalți sunt diferiți, ne merităm soarta.

Doar poporul e diferit de cei de la putere? Respectiv, cei de la putere au dreptul să ne fure, să ne calce în picioare – la fel cum o facem și noi cu grașii, oamenii de culoare, cei cu orientări netradiționale sau cu handicap.

Poate totuși merită să ne schimbăm?

Martina Navratilova (o jucătoare de tenis din Cehia) spunea: ”Etichetele sunt de umplutură. Etichetele sunt pentru haine – nu oameni”. Dacă tot vrem trai ca și în aceeași Republică Cehă, poate e timpul să ne comportăm ca și cei de acolo – Nu? (Desigur vorbesc despre bunele practici).

Concluziile le trageți voi. Mi-au trebuit zeci de ani ca să le conturez și asta s-a întâmplat cu ajutorul/piedicile tuturor.