Sentimente

Mă gândesc uneori cât de ușor ne-ar fi, dacă am găsi vaccinul anti-sentiment. Până la urmă, ele, sentimentele: nu-s productive, nu trebuiesc nimănui și pare-mi-se sunt foarte rar considerate de ceilalți. Doar fiecare este preocupat de simțurile și confortul lui – cui îi arde de cum și ce simte altcineva?

Înțeleg motivația evoluției de a inventa pasiunea. Mai multă pasiune – mai multă copulare – mai multe exemplare genetice. La ce naiba i-a mai trebuit și dragostea, invidia, ura, furia, tristețea și așa mai departe?

O fi ăsta un joc de șah, o glumă tâmpită pe care o joacă cineva sau poate o simulare?

Uneori, am impresia că aceeași evoluție e un copil obraznic, ce stă cu o lupă în mână, deasupra unui furnicar. Furnicile nu au decât să alerge, altfel sunt pârlite parțial sau integral – după cheful evoluției.

Nu mai vreau să joc. Atât. Prea multă lume de ascultat, prea multe sentimente de procesat și prea puțină organizare în capul meu. Iată de ce ar fi tare binevenită pastila asta a nesimțirii. O bei și a doua zi, nu mai simți nimic. Faci exact ce ai de făcut, pas cu pas, fără a lăsa endomorfina, serotonina sau cortizolul să îți afecteze judecata. Iaca așa gânduri la 39 de grade. Nu știu, poate delirez, poate în general scriu să nu adorm, un lucru e sigur: aș plăti binișor pentru a fi mai nesimțit, mai ales în ultima vreme.