După 28.

La un pahar de înecat anii mi-o pus un camarad așa o întrebare: ”Iaca aș vrea eu să știu, ce ai reușit tu să înveți până la acești 28 de ani?” – bună întrebare, mai ales când ești un gen masculin cu ”trei fire albe-n păr” (le-am smuls deam – gata, nu-s!).

smiling leonardo dicaprio fireworks cheers the great gatsby

Nu m-am complicat (îmi era sete de whisky). I-am spus că știe pentru că din ăștia 28, 11 a fost acolo: la agățat, explorat, călătorit și așa mai departe. O mai rămas un om de-aista acasă (tare norocos îs).

Întrebarea a rămas deschisă, așa că am scos carnețălu` și m-am apucat de tăiat obiective și evaluat cunoștințe.

Chiar dacă nu am ajuns (încă) Darth Vader și nici urmă de stea a morții pe lângă lună (nu s-o împărțit nimeni cu mine atnci când s-o furat miliardu`) totul pare să fie taman așa cum trebuie.

În aiești 28 de ani (dintre care citez: ”6 abia de-i ții minte, restu 11 în detenție școlară, alții 5 în detenție universitară și part-time-istă) am reușit să aflu și eu câte ceva.

test testing expected cooking american dad

De la patroni am învățat ce nu am putut în facultate. Ei au știut să mă exploateze cum trebuie iar eu  am știut să profit de asta, mai ales când ai oportunitatea să fii CEO pe banii altora.

E adevărat, parale multe nu faci, dar înveți să eviți naufragii într-o potențială afacere. În 2-3 ani ne-om apuca și de business, mai învățăm oleacă.

Oamenii m-au învățat să nu am încredere. Pe ei te poți baza foarte rar. Când ești la pământ, ei te vor bate cu picioarele iar când ești sus, vor dori să prindă măcar o bucățică din succesul tău.

truth horrible bosses

Sunt și oameni care mi-au turnat apă vie la rădăcină: una bucată Gheunoaie, un Suslik și vre-o două-trei romanițe.

friends credits tough friends tv jennifer aniston

Familia m-a învățat să prețuiesc timpul. Tot ea, mă învață să am mai multă răbdare: cu lumea și cu sine…

love family the incredibles

Dacă e să vă spun ce m-a învățat până acum nu-mi ajunge un blog, așa că am să o spun mai simplu: 80% din ce sunt e datorită lor: fraților și a frumoșilor mei părinți.

Am învățat să nu mă compar cu nimeni – asta nu duce niciodată la bine. Unicul lucru pe care-l pot face e să mă uit la mine ieri, să mă văd azi și să fac ceva pentru a deveni cu cel puțin 0,1% mai bun mâine.

minions despicable me minion gif despicable minions

Mai sunt lucruri interesante învățate de la acești 28, dar cel mai important e unul:

Viața-i bună și pătlăgelele îs roșii”.

animation galaxy

De care este…

Reshetnikov-opiate-Dvoika-e1443788945160Mama avea obiceiul să mă trimită la magazin după sare, chibrituri și săpun de cămașă. O să vă pară straniu, dar în anii `90 asta era una dintre cele mai extinse liste de cumpărături cotidiene. Ele bucurau atât pe cei mari, cât și pe cei mici, mai ales când rămâneau acolo vreo 10-20 de bani.

Da, oamenii nu aveau foarte mult dar erau oleacă mai fericiți – probabil nu aveau ei timp să se gândească la fericire!?

Trăiau cu bine, cu rele și parcă erau mai închegați, mai la un loc, mai nu știu cum…

Apucasem vremea când fetele din mahala organizau un fel de șezători. Noi le spuneam ”concerte” pentru că semănau tare cu cele de la club. Acolo se cânta, se făceau scenete bazate pe întâmplări din sat bune de râs, ori observate la unul din rarele televizoare care ”prindeau” TVC-ul moldovenesc și/sau ”KBH”-ul rusesc.

Da. În acele vremuri, oamenii erau mai fericiți (poate chiar și eu). Habar n-am unde am călcat noi strâmb, dar șchiopătăm – mai ales în ultima vreme. Chiar și în satul despre care vă spuneam, nu se mai fac șezători, nu se mai aude muzică, nu se mai dansează, nu se mai cântă. După orele 9 seara, până și barurile se închid, greierii scârțâie și satul adoarme – la fel ca și întreaga nație.

Am pățit-o fix așa cum o pățeam cu sarea. Când mama avea de murat brânză, ne trebuia anume sare din aia ”de piatră” în pachete de hârtie (nu la kilogram). Diferența era că cea în pachete de hârtie, era mai curată decât cea la kilogram.

Aveam noi un șmecher la tejghea care nu prea era mulțumit când veneai cu ”cerințe alintate”:

”- Dațâ-ni vă rog sare, ”kamennaia” numai că în pachet de hîrtie;

 – Avem numa la kilogram. Ie di cari esti ș nu ti alinta. Iati la dânsu, în hârtie cată! ”

Și luam ”di cari esti”, și mama avea de lucru dublu…

Fix ca și cu sarea, nu prea n-am alintat și am ales ”de care este”. Poate de asta am și amorțit așa de tare?

Ori poate vorba cântecului:

„Fericirea este ceva care nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei, merită să alergi toată viaţa.”

Eu m-am săturat să tot aleg ”de care este”, m-oi fugări și eu oleacă: poate s-a merita.


PC: ”Încă un doi” –  autor Fiodor Reșetnicov, anul 1952.

Nuanțe

Omuleții care intră pe aici s-au obișnuit deja cu sirop (vomitiv pentru unii – balsam pentru alții). Ei bine, ăsta nu e sirop. E probabil o atitudine pragmatică pe care o descopăr în viața mea celibatară de gen masculin, cu aspect, job, profil și aspirații mediocre.

the office michael scott special steve carrell averageSe întâmplase să mă întrebase cineva: ”ce mai e asta dragoste și cu ce se mănâncă?”. Avea în ochi atitudinea aia jucăușă și obraznică în căutare de experiență. I-am răspuns așa cum o face fiecare gen masculin de 27 de ani, pentru a satisface o curiozitate și poate, a încheia un parteneriat lucrativ pentru ambele părți.

movie black and white guy bw right

Pe scurt: nu am picat examenul, dar cu siguranță am realizat că subiectul îmi este doar parțial cunoscut. Nicu vorbea despre dragostea asta. Problema e că de la vârful nasului meu, semantica nu se oprește doar la acei x KM.  Mi s-a întâmplat să iubesc oameni (și aici nu vorbesc de prietenie) de la care nu voiam nici o bucățică, nici un colțișor de corp. EI îmi erau atât de dragi sufletului încât mi-ar fi plăcut să-i aud și la patru dimineața, fără ca să-i înjur tacit pentru întreruperea procesului morgan de guvernare al universului.

spinning control vader darthInițial îmi ziceam că sunt tâmpit, dar asta e – sentimentul ista pare să existe și la nivel platonic. Cum? Nu poate fi așa ceva! Ori e – ori nu e!

Sincer să fiu, și acum încerc să înțeleg profilul acestui tip de … dragoste?… Unica mea explicație e asta: sentimentul cu pricina e o altă nuanță a mult bocitei iubiri, ce nu urmează stereotipuri sociale și nu generează pofte trupești.

CBS yes elementary sherlockholmes joanwatsonParcă e la nivel de sânge. Un fel de fraternitate extra-familială aș zice. Un fel de – om drag sufletului (indiferent de gen) pe care nu-l vrei în pat. Iaca așa situație confuză.  Nu îi zic prietenie pentru că asta e altceva. Eu încă nu știu cum să-i spun. Tre’ să mă programez la un psiholog, ca să nu ajung la psihiatru.

confused robert downey jr idk shrug shruggingȘi atenție – asta-i doar o nuanță a polisemanticului sentiment. În altele nu mă bag că se îngroașă treaba. Posibil am nevoie de o bibliotecă întreagă ca să le înțeleg. Dacă aveți chef, explorați cât mai mult aceste aspecte. Se merită.

Fiecare dintre acestea ne pot face doar mai buni și nicicum altfel. Poate de asta nu sunt persoana ce va judeca vreodată aspectele ei: ale dragostei. Și poate de asta, nu mă interesează ce fac alții și în ce cred ei. Atâta timp cât o fac cu dragoste – o fac bine.  Trăiască Z&Z ei o spun tare bine aici 😀

Niște Tufle fericite ^.^

Am cunoscut-o într-o seară de primăvară prin clasa a VIII-a. Nu v-am postit despre întunecatul meu trecut adolescentin, dar pentru a vă relata marea bucurie, azi trebuie să o fac.

Prin clasa a VIII-a, eram și eu un adolescent cu poftă de serate (și alte chestii ca Morojna, Mivina + orișice avea zahăr). Cu toate că reprezentam greutatea însumată a doi adolescenți de 13 ani, am adunat tot curajul pe care l-am găsit în mine și am hotărât: merg și eu la prima mea serată din școala medie ”Verăjăni”.

Am învățat să dansez de la televizor (era acolo un show: „Ploaia de stele” îi spunea), iar repetițiile de 1,2,3 … aveau loc în ogradă. Ca să nu irosesc energia degeaba, lecțiile de dans aveau și un rezultat: cimentul din ogradă era lună. Continuă lectura „Niște Tufle fericite ^.^”

Călătorie

Ne-am reîntâlnit în drum spre casă. Așa s-a întâmplat ca să mă așez alături, pe același rând de scaune. Am mai schimbat câteva vorbe despre una, despre alta, despre tot și nimic.

https://i2.wp.com/img12.deviantart.net/04b3/i/2010/106/d/d/hansel_and_gretel_ink_sketch_by_puppeteer_for_kings.jpg

Era tristă. Avea și de ce. În ochii ei se citea o întrebare (poate chiar mai multe). Probabil se întreba de ce nu i-am mai vorbit de o vreme, mai ales atunci când ar fi fost cea mai mare nevoie. Probabil se întreba de ce am dispărut subit și poate de ce am tăcut atâta vreme. Continuă lectura „Călătorie”

Primul cuvânt

21olZVă spuneam mai înainte despre cuvinte din 4 litere, ce trag la cântar mai mult decât vocabularul unei întregi limbi. Iaca, o venit timpul și pentru altul.

Ia să vă dau câteva indicii: este printre primele cuvinte rostite de odrasle, cuvântul pe care îl pomenești de fiecare dată când faci vreo șotie și cel pe care-l strigai disperat prin întuneric, atunci când te prindea vreun somn urât.

Cuvântul ista te supără și te bucură cel mai tare, îți trezește dor și îngrijorare, te face mai bun și îți dă 7 ani de-acasă. Da – e vorba de ”mama”: începutul fiecărui copil de pe lumea asta.

În cazul meu, aceste patru litere se traduc în altele trei, care generează cel mai simpatic nume: Ana. Numele ista în mai multe limbi înseamnă: Mama – respectiv, eu pot spune că am o mamă la pătrat.

Așa de tare îmi place numele încât îs sigur: îl va purta prima mea fetiță, de-o fi să am una.

Să știți: Ana mea e super – nu pentru că spală hainele cu nu știu care detergent, nu pentru că face cele mai gustoase plăcinte cu mere și scorțișoară, și nici pentru virtuți menționate de 8 martie.

E super pentru că e mama a câtorva sute de copii, nu doar a mea.  Posibil fiecare cărărușă din sat îi știe urma. Cum altfel? Au fost bătute de dânsa mai bine de 20 de ani, mereu în fugă, mereu în ajutorul cuiva: să pună o injecție, să asculte cu stetoscopul, să coboare febra, să alunge boala pruncului ce suferă în nu știu care mahala.

E super pentru că a salvat sute de prunci: pe câțiva i-a scos chiar din omăt în toiul iernii și i-a încălzit la piept. (Asta o știu precis, am auzit o vecină care pomenea întâmplările iestea – mama nu se laudă).

E super – pentru că se pune în poară cu cei mai învățați doctori când e vorba de viața unui copil. Și acum țin minte telefonul cel roșu cu disc alb, care îi tremura în mâini în timp ce striga la un medic de la spital: ”Oi fi eu soră medicală dar știu ce vă spun: copchilița asta nu-i de stat acasă. Amuș face sepsis!!! Trebuie operată urgent!!! Să fiu eu poastă dacă-i altfel, vă rog – trimiteți salvarea cât mai repede.” Și-acum văd fetița cu părul negru și ochii cafenii. Stătea întinsă la noi pe divan în agonia bolii. Ca să alunge durerea, mama îi șoptea ușor: ”Puișor, stai liniștit. Amuș mergem la doctor, Amuș… Șșșșș…” apoi se întorsese către tata: ”Sașă, aieștia nu mai vin, noi avem cu ce ajunge la Telenești?”.

E super, pentru că la dânsa pe sector, chiar și cele mai complicate cazuri se rezolvau. Copil fiind eram gelos(oleacă tare) pe ceilalți, mă rog: voiam să fie doar am mea și gata! Egoistă odraslă mai eram. În seara aceia am înțeles: o super-mamă nu poate fi a unei singure odrasle.

E super, pentru că până și acum, îngrijește sufletele celor țintuiți la pat. Da, acum: când ar trebui să aibă mai multă grijă de dânsa ea are grijă de alții. Eh… mamă – mamă…
N-ai ce-i face, așa e super-mama mea.

Am să vă spun acum mai multe despre dânsa.  Pe lângă super, mama mea e frumoasă – mai frumoasă decât orice altă mamă. Multe fete tinerele se miră de frumusețea ei și vor să fie la fel de frumoase ca și dânsa când or atinge ”iubileiu”.  Fig vam! Mai frumoasă ca mama nu se poate 😛 – mai stați la coadă!

Mama e bogată: are 3 haznale și alte 7 comori. Asta e cea mai mare bogăție pe care a agonisit-o timp de o viață. Mai așteaptă vreo câteva comori, numai că o hazna încăpățânată nu vrea încă să agonisească – mai încolo mamă. Mai încolo…

Mama scrie poezii. Iaca voiam să îi fac blog, dar ea totuși preferă caiețelele ei în pătrățele pe care le răsfoiește la fiecare sărbătoare. Dacă apar caietele, înseamnă că urmează un cenaclu  de vreo juma de oră. Ce fel de sărbătoare fără caiete? Nu se poate așa ceva. Deja e tradiție.

Mama mea e prea blândă, deși multă lume nu merită blândețea asta. Am să mă-nervez într-o zi am să o învăț să dea replici și palme – așa, să li se facă rușine prăpădiților ce nu-i merită bunătatea.

Mama e… cum să vă spun: e un fel de Vâsoțchi amestecat cu Leonida Lari în versuri și un fel de Jana Darq în viață.

Azi mama a mai pus o crizantemă în buchet. Ele miros tare frumos și vreau să se înmulțească mireasma asta măcar cu încă vreo 30 – 40 de crizanteme, deja cum o vrea grădinarul. Un lucru vreau să îl rog: să o țină cât mai departe de șalul verde ca să mai vadă câteva comori.

Mamă: urări nu îți voi scrie. Nu o să repet ce știi deja. Ți-o spun practic de fiecare dată când vin acasă.
Am să îți scriu un singur lucru, chiar dacă nu o spun des: te iubesc mamă.

Cu drag, năzbâtiosul tău mezin.