Da. Am stat acasă.

Da. Eu am stat acasă. De fapt am mers acasă, la vreo 80 km de capitală. Am mers pentru că mama aștepta să ajung deja de o lună, să se mai uite la mine, să îmi mai spună despre ce o doare, să mai vorbească cu ultimul boboc Continuă lectura „Da. Am stat acasă.”

Reclame

El face trotuarul!

Adevărații bărbați al neamului moldovenesc fac trotuarul. Mă credeți? Da  – fac trotuarul! Nu au buze boite (nu se vede clar dacă au), nu poată pantaloni strânși de piele și nu se apleacă peste geamul coborât al mașinilor. Se apleacă peste portbagajul deschis! Și ce gospodari, ce mușchi fetelor (nu mă întrebați că nu am nici un număr de telefon), ce curaj!

Practică job-ul chiar pe bulevardul din centrul orașului, în fața trecătorilor și vă zic: dacă eram fată mare precis, anume cu așa gospodar îmi făceam casă – casă de piatră fetelor!!!

Dacă nu mă credeți, iaca uitați-vă cum achiziționează materiale de construcție pentru noul trotuar:

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FMoldovabook%2Fvideos%2F1054001691334948%2F&show_text=0&width=560

Precis că la fel de bine face și tizic – la iarnă o să ne fie cald nu șagă. Da poate eu greșesc, poate nu trotuar vrea gospodarul nostru? Poate vrea altceva? Nu degeaba lumea se întreabă:
Untitled

Drept răspuns, iată un ”Top 10 Soluții din Bardiur furat”:

1. Casă pentru Pongo – are omu un câine pătat și nu știe cum să îl adăpostească de ploaie:

casa_pongo

2. Plitkatron – Soția, soacra sau prietena îi scundă și vrea să se cațăre:

PLITKATRON

3. Batman-hit – omul are clienți fideli și nu vrea să-i dezamăgească:

batman

4. Buterbrod-Maker – bani pentru Top-Shop nu-s. Se descurcă omu cum poate.

SWM

5. Kaka-Podea – s-o terminat teracota, trebuie omu să compenseze cumva:

TOILECOTA

6. Chirtoako-saviour – Vrea omu să facă o scară, da – acolo, la țârk:

Saviour

7. Oz Portal – omu nu are pașaport românesc și vrea să iasă din Moldova:

theOZportal

8. Service-Parking – Vine vara, tre să puie mașina pe ceva ca să schimbe cauciucurile:

MASHINOSERVICE

9. WTF Supplies – la școală se strângeau bani pentru inventar. Omu nu o avut încotro și o adus inventaru:

twd

10. BrikArmy – dacă tot nu i-o mers în 2009, se pregătește pentru florii:

Army

Poate aberațiile mele nu îs la punct, dar în orice caz: rog gospodarul să se aut-sesizeze! Fetele îl așteaptă pentru măritat, iar noi pentru confirmări. Dacă primesc răspuns de la dumnealui, garantez plecarea cu succes peste hotare în 2 – 3 săptămîni, dezlegarea cununiei și succesul în afaceri.

Fix 7 ani…

Chisinau_07.10.09-Comemorare-7-aprilie

7 ani. Atâția au trecut.

7 ani de când nu mai cred în poveștile despre ”eroul” care amuș-amuș o să ne ducă în Europa.

7 ani de când nu mai privesc televizorul și de când nu mai cred pe nimeni.

7 ani în care petrecut frați, prieteni și rude ce au plecat să caute șanse mai bune pentru copii lor.

7 ani de când timpul pare să stea pe loc. Stăm într-un ”limbo” din care poți ieși cu un pașaport bulgar sau românesc. Apropo: eu am unul dar încă nu am decis dacă o să-l folosesc ori nu. Probabil voi fi ultimul care va stinge lumina în aeroport, ca să nu o pățim la fel ca Nicu și Baton.

7 ani în urmă eram în fața președenției. Urlam cât mă țineau plămânii că vreau ”Libertate” și dacă aș fi știut cânt ne va costa, probabil aș fi stat acasă, sau aș fi fost un simplu spectator!? Nu știu. Speranța a murit acolo, în piață, prin 2009. Am îngropat-o împreună în anii ce au urmat.

Cel puțin am învățat câteva lucruri:

  1. Toți vor schimbare – nimeni nu vrea să se schimbe;
  2. Protestele îs de formă. Cui îi trebuie putere, ăla le și organizează.
  3. Televizorul e manipulare în masă (asta o știam și în 2009. După, media s-a transformat într-un ”Inception”: cenzură în cenzură în cenzură hrănită de parale și interese).

Am mai învățat să nu merg la proteste, ci la vot. Cu toate că ultimile experimente nu au dat roadele așteptate o să mai merg. Iaca de ce. Prea multe drepturi ni s-au tăiat cu penița ca să mai renunțăm la unul.  Astea-s. Mai multe gânduri nu-s. Mai multe ziceți voi – dacă aveți ce zice.

Photo credit: http://elldor.info/

Fără politică – despre băieți

Iaca un video. Probabil l-ați văzut tradus în rusă, iaca poftim și o traducere în română. Poate totuși se vor găsi ceva tați să-și asculte fetița #dadoamne. Pe urmă, am să vă povestesc și de ce.

Mama m-o învățat: ”Să nu bați fetele – niciodată!!! Mai degrabă fugi de ele dacă îs nebune – dar să nu le bați, m-auzi!?”. Eu nu prea eram ascultător. Nu eram, pentru că totuși, în clasa cincea, mă băteam cu Sveta, colega mea de bancă. Ce-i drept nici ea nu se lăsa bătută – aveam mâinile vinete de chișcături și zgârieturi până-n carne făcute de dânsa.

Eram niște copii care nu știau cum să comunice altfel, de unde? Tot ce văzusem noi, în jurul nostru, erau femei și bărbați de peste garduri, care se băteau pentru a-și apăra pozițiile. Mai vedeam și femei, care purtau câte un vânăt sub ochi și asta, din păcate, genera de cele mai dese ori chicote în rândul băieților: ”Dap și, cum zâșe tata: fimeia nibătută îi ca șî casa nimăturatâ.”

Mama, imediat cum afla de micile ”incidente” de la școală, mi-o ardea bine, pe meritate desigur. Mai era și sora de la care am învățat să deschid uși, să ascult, să încerc să fiu înțelegător, să nu vorbesc urât de fete, pentru că nu-i șade unui bărbățel în devenire să fie bătăuș sau să vorbească urât, mai ales fetelor.

Așa, am ajuns prin clasa a 8-a să nu mă mai bat cu Sveta ori cu orice altă fată, ci să dansez cu dânsele tango, în pauzele dinaintea lecțiilor de chimie. Nu mint: Svetlana Mihailonva (pe atunci Șeful-Adjunct a școlii noastre) ni-o prins, pe mine ș pe Sveta, dansând Tango. Dumneaei poate să confirme.

Pentru că eram oleacă mai respectuos cu dânsele, și oleacă mai diferit decât ceilalți(mai grăsuț oleacă tare), am ajuns să fiu luat peste picior de alți băieți. Eu nu eram cu dânșii discutând despre ”c***a șeia” ori ”p***a” șeilantă, eu nu plesneam pe nimeni peste fund fără voie și nu șuieram în batjocoră pe nimeni, de asta nu eram băiatul de gașcă. Nu a fost mare pierdere – am ajuns bine merci și fără asta.

Mereu m-am întrebat: De ce anume mama ori sora ori nu știu care colegă m-o învățat să nu bat fetele? De ce ele și niciodată ei?  Nu știu cu voi, însă dacă tata mi-o fi zis-o, mi-ar fi ajuns la minte mai repede. Așa suntem noi, băieții, ascultăm mai des de tata – el e ”avtoritetu” nostru.

Acum am ajuns cam pe la anișorii când te mănâncă pe undeva să faci copii. Și iaca stam eu și mă întrebam, ce-o fi dacă oi avea eu vreo fetiță?

M-am uitat puțin în jur, am văzut incidente alde ”Gigă cu aia mică”, și am înțeles: eu fete trebuie să fac în altă parte, pentru că la noi nu toate mamele, surorile și tații își învață băiețeii să nu bată fetițele. Poate totuși se va mai schimba ceva?

În Căutare generală…

Oameni bun, hai să găsim un ”R”. Înainte oamenii ăștia ne îndemnau să adoptăm un ”Ș”. Acum problema e alta: nici nu au reușit să adopte unul, că au și pierdut ”R”-ul.
Despre asta, ne relatează Andrei. Faceți share și Like de dragul ”R”-ului. Hai să-l găsim împreună! 🙂

S-a pierdut un ”R” sau cum este lăsată PROSTIA să se răspândească prin Moldova.

Mă doare …mă doare foarte tare atunci când văd cum lumea îți bate joc față de Limba Română, față de poporul Moldovei. Ei cum se poate una ca asta?…să faci design la un ambalaj și să scrii greșit textul  despre produs în limba de stat? să scrii HÎTIE IGIENICĂ  în loc de HÎRTIE IGIENICĂ….   Eiii unde-i R-ul? …vi l-ați băgat în cuR?

Se întâmplă în Moldova, la un producător din Anenii Noi pe nume Euro Cosmetic SRL .

 

 

De ce este lăsată prostia să fie promovată.. oare chiar în țara asta nu sunt legi?… oare nu este vre-o instituție abilitată să verifice / autorizeze corectitudinea textelor .. imaginilor, denumirilor de produse…unde ne este demnitatea?

Ei bine o este clar că nimeni nu vrea să se ia la harță cu un producător …. un angajator…bla.bla. bla…

Măi …. Dacă nu știi .. întreabă ..dar nu te fă de râs în fața întregii țări..

Și dacă nu știi de cine să întrebi…poți întreba de ei: Centrul Național de Terminologie http://cnt.md/

Ce măsuri ar trebui să fie întreprinse?

În mod normal și firesc întreg lotul de produs trebuie sustras din comercializare, reambalat cu un ambalaj scris corect după care pus iar pe rafturi.

Jale…jale mare…ei cum pot eu să susțin producătorul autohton în cazul ăsta? 😦

Despre tărâțe și politicieni

Tărâța e bună! Mai ales după sărbători. Slăbești kile întregi cu dânsa, dar iaca când se transformă în politică, tare acru se mai face borșu. Și umblă borșu ista mai rău decât oricare altu: niș’ acru nu-i(zeamă din el nu iese), nici dulce, îi un fel de mâzgă cu miros ce-ți provoacă întoarcere de stomac.

caricatura-politica-viduEu nu iubesc să vorbesc despre două lucruri în viața asta: politică și religie. Discuțiile astea se termină cu un fel de: ”Hai ș-om fi de acord că nu suntem de acord” ori ”nu pot nega și nici confirma” – pe scurt, un fel de bătaie a apei în piuă. Cu toate astea, azi am să vorbesc despre amândouă și despre cum oamenii se schimbă în poziții la fel ca și cea mai modernă Marie Magdalena.

Sâmbăta asta, la rugămintea mamei mele am mers la sfințit pască- ritual anual, în care maică-mea vrea să mă apropie cât de cât de biserică. Un fel de ”adăpat cu sila” așa cum eu cred în ce cred, numai în ritualuri cu preoți din Moldova nu. Am fost tare surprins să întâlnesc acolo un cunoscut, care înainte nu era nici cu dracu – nici cu tat-su’. Știam că omu ăsta fugea de biserică ca dracu de tămâie, și de preot ca fata mare de răpciugosu’ burlac.

Acum, la 4 ace, mersese la împărtășanie și din câte am înțeles și metănii bătuse. Nu prea am avut mult timp să stăm de vorbă, ritualul trebuia să înceapă și omu era grăbit de mama focului. Atâta am înțeles: că omu a început să creadă și că s-a apucat de politică. ”Вот в чём” tărâța!

646x404Omul bun e ăla credincios. Așa văd moldovenii oamenii buni și anume așa îl aleg. Respectiv, dacă s-a băgat omu ista în tărâță, automat s-a și pocăit. Un lucru nu înțeleg: de când integritatea are valoare mai scăzută decât pocăința? Este cumva vreo platformă electorală în biserică ori ”списоку” preotului e de fapt cea mai tare campanie de promovare? Poate oare un om mai sfădit cu biserica, dar mai integru să fie un lider rău? Eu unul, l-aș alege pe cel care spune ce face și face ce spune. În rest, mă doare în cot de ce culoare-i, în ce crede ori cu cine se culcă – să înțeleg că eu nu-s cetățeanul standard? Tului mama ei de tărâță! Cum schimbă ea oamenii în patru săptămâni.

Și ne mai întrebăm de ce… Ap’ iaca de ce! stimate miorițe moldave, iată de ce nouă ”ni-i ghine”. Îi alegem pe cei care pupă mâna lui Vlad(eu la preot mă refer) și apoi plângem ca fetele mari, a nu știu câta oară, că ni s-a furat fecioria.

Dap’ cum altfel laio? Le e mai ușor să ți-o fure când stai aplecată la metănii și te uiți în pământ. Mai uite înainte! Nu am nimic cu religioșii: dintr-o familie de asta vin și îi iubesc pe ai mei. Mai știu că toată viața lor au crezut și vor crede, știu că fac ce zic și zic ce fac. Dacă regula asta s-ar aplica și pentru potențialii aleși ai poporului, nu aș avea nimic împotrivă.

La urma urmei, religia are un set de valori destul de bune, mai ales pentru politicieni. Sunt acolo niște porunci: să nu furi! să îți iubești aproapele! să nu prea-curvești! Ia trageți cu ochiul la aleșii noștri, respectă ei vreo unda din ele? Da noi îi credem: dacă o pupat mâna popii, dacă s-au împărtășit, ap’ înseamnă că (în teorie) înțeleg valorile religioase, și le respectă. La televizor vezi toți Vlazii (știți voi care) la împărtășanie, la sfințit, la crăciun, și îți pare că s-au  pocăit: iaca-iaca își vor face datoria și se vor lăsa de furat, de curvit, s-or apuca de iubit poporul. Și tot batem metănii și tot suntem ibiți de Vlazi de ne iese ochii.

Atâta timp cât nu o să ne tragă semnale de alarmă schimbările iestea la față, vom rămâne miorițe ibite și abandonate. Integritatea ar trebui să fie criteriul de selecție – nu pocăința.

Eu de un lucru îs sigur: tărâță de ovăz am să mănânc, că-i bună pentru inimă și mațe, dar iaca în tărâța șeilantă nu mă bag, că m-or mânca politicienii. Mai pe scurt, dragi cetățeni, cumpărați-vă vaselină: vin alegerile locale, iar politicienilor și tuturor candidaților: poftă bună. Aveți la ce mânca…

Sursa imagine1: © http://evasile.com/
Sursa imagine2: © http://adevarul.ro/

Extreme

După un crăciun cam trist, nu mă așteptam la prea multe – mă așteptam la tăcere, la reculegere, noi însă,  ne aruncăm asupra unui subiect de pe care încă nu s-a uscat sângele, cu pofte de trafic.

San-Sanâci nu e Jimmy Hendrix-ul blogosferei moldovenești sau românești, însă ăsta, nu se va pronunța vis-a-vis cât de corecți au fost cei căzuți: e pur și simplu ridicol (IMHO).

Mai e și total lipsit de etică: zilele astea au murit oameni, și absolut nimeni nu are dreptul moral de a spune că au meritat-o. Dragi bloggeri, deținători ai marilor c**ie virtuale – câți dintre voi ar avea aceleași organe să spună pe viu rudelor celor omorâți, că e vina răposaților?

Mai e ridicol să devii brusc luptător al exprimării libere, odată ce s-a vărsat sânge. Asemenea boli trebuiesc prevenite – nu tratate. O altă prostie e să spui că religia nu are nici o atribuție cu cele întâmplate, atunci când în numele uneia sau alteia, s-a murit mai mult decât în urma unei ciume.

Răposații nu mai pot fi eroi sau mișei – e futil, acum nu mai sunt pur și simplu: nu mai sunt polițiști, caricaturiști, frați/surori, copii, iubiți,  părinți sau prieteni.

Ar fi bine să mai închidem gurile și să deschidem ochii – nu suntem într-o campanie electorală pentru a face gălăgie pro sau contra, suntem la un priveghi: odihnească-se în pace creioanele, uniformele, precum și celelalte victime pariziene.

Pentru cei care trăiesc sub pietre: http://goo.gl/iIfKQG  http://goo.gl/rDqEbj http://goo.gl/B6bXWc

Captură

#RIPCHARLIE #RIPPARIS 

Poveste post-electorală

imgS-a născut sub miros de flori și gânduri de pace, dar fratele ei vitreg îi rupsese o mână chiar din prima zi de viață. Câțiva ani mai târziu, el i-a zis că acea mână e a lui, chiar dacă e parte a corpului ei. Acum, când vine frigul, o roade din umăr: îi amintește de răul pe care vitregul poate să i-l facă.

De când s-a născut a trăit în casa părintească, trăind când din mila oamenilor, când muncind cu ziua în câmp, iar fratele nu îi lăsa decât lăturile de la mese.

13 ani a încercat să fugă de el, dar nu a reușit să scape – un bun tovarăș al fratelui vitreg o păcălise. A luat-o cu zăhărelul și a prostit biata fată, făcându-i curte. Tovarășul îi câștigase încrederea cu 3 mese calde și un pat ceva mai moale, dar ea nu avea să știe ce urmează.

Când împlinise 15 ani, loialul tovarăș Voronin, o silise la ordinele vitregului. Ba chiar mai mult, ca să-și răscumpere cei 4 ani de întreținere, a obligat-o să facă trotuarul zi de zi. Seara, nu își dorea decât liniște, dar tovarășul îi dădea târcoale ca să-și facă ”inventarierea”.

Pe la 18 nu mai simțea nimic. Totul devenise o rutină, până când se îndrăgosti-se de unul din clienții ei. Îl chema Angel, și venea din Germania. L-a cunoscut după ce a fost recomandată de alți trei clienți, pe care îi deserviseră recent la ordinul tovarășului.

Angel era straniu. El o plătea doar ca să vorbească și nu îi cerea nimic altceva. Era plăcut, mâinile lui mari și îngrijite îi descopereau din când în când fața de părul negru ce îi astupa ochii. Avea un zâmbet cald și promițător. Mai multe fete, ziceau că e un vărul unui gentleman ce se căsători-se recent cu soră-sa: Romina. După nici un an, întâlnirea cu el era singura rază de lumină în mijlocul rutinei sale. Își dorea să fie cu el pentru orice preț.

Când împlinise 18, a prins la curaj și fiind încurajată de cei trei clienți ce au recomandat-o lui Angel, a pus mâna pe o bâtă și s-a răsculat împotriva tovarășului. Nici nu știa că nimerise din lac în puț. Începuse să se vadă din ce în ce mai des cu Angel. El îi dăruise viața la care nici nu visase. Totul a început cu o pereche de pantofi noi-nouți pentru picioarele ei sorocite și obosite de vreme. Tot Angel, o învăța-se să fie mai deschisă, mai sigură pe sine. Nu mai făcea trotuare: învăța-se a coase și chiar îi reușea. Toată lumea se mira te cât de repede o femeie cu un trecut atât de întunecat, înflorea de an ce trece.

Nu a durat mult bucuria ei: nici după doi ani de fericire, vechii clienți (craii de care vorbisem anterior), au venit după datorii. I-au cerut femeii tot ce câștiga, doar ca să țină tovarășul departe, așa cum au făcut-o până acum. Alți patru ani, tot ce cosea noaptea, îi era luat ziua. A ajuns să-și vândă și bicicleta, telefonul, chiar și bijuteriile pe care i le dăruise Angel.

Când împlinise 23 nu îi mai rămase nimic altceva. Nici Anghel nu mai părea atât de frumos, iar fratele mai mare era pe urmele ei. Degeaba muncise ea atâta fugind de tovarăș. Ferindu-se de dracu, a nimerit peste taică-su. Craii luau paralele, dar degeaba. O slugă loială a vitregului, Игaрь, îi prinse urma și ferecă biata femeie. Intrând în celulă, îi făcea avansuri, dar fata îl refuzase. A plâns, s-a opus, dar până la urmă, animalul a doborât-o în pat. După ce a fost crăcită de Игaрь, I-a pus 40 de ruble pe masă. Moldova nu știa că acestea nu fac nici cât un Euro, dar știa că e de-ajuns să-și plătească  tributul. Cât sluga își închidea șlițul, a reușit să fugă, dar nu avea altundeva, decât în brațele acelorași trei crai. Doar ei știau adresa știu Anghel și poate cele de ruble vor fi suficiente.

E tristă istoria Moldovei – și e păcat de așa frumusețe, care nu mai are unde merge, decât în brațele acelorași pești, ce nu par a fi mai buni decât tovarășul.

Nu se știe unde o să ajungă, dar să sperăm că cele 40 de ruble, vor da de gândit crailor. Până la urma urmei, Anghel e pe urmele unuia din ei, iar vitregul nu o să le ierte trădarea.

Ai noștri au bilete – Ai noștri călătoresc în picioare!

Mie îmi plac weekendurile, îmi plac pentru că atunci se poate de evadat din orașul ăsta plin de ”marșrutși”, chioșcuri, reparații de țevi pe la tot colțul și pentru că poți ieși undeva în afară, la o frunză mai verde decât cea a Chișinăului. Totuși, pentru a ajunge la frunza aia, trebuie să treci prin piața centrală, să te strecori printre sutele de ”torbe” cu ceapă, morcov, curechi și castraveți, pentru a ajunge la gară. Dacă reușești să cumperi un bilet, ai toate șansele să călătorești în picioare. E un fel de SuperLoto ”Avtobus”. Dacă te-ai așezat – ai loc, dacă nu: poți să stai în picioare cu tot cu bilet, pentru că:  ”la noi locurile nu-s pe bilete”.

Bunăoară, am mers săptămâna asta până la Nistru, ca să sărbătorim aniversarea unei bune prietene, iar pentru asta, a trebuit să trecem de nivelul: ”Hai la gară prin Piața Centrală”, ”Cumpără Bilete” și ”Caută-ți loc – dacă găsești”. Primele două le-am trecut ușurel, dar la al treilea, a trebuit să batem la cap dispeceratul pentru ca locurile stipulate pe bilete, să se găsească într-o rută suplimentară. Toate bune –  am ajuns fiecare pe scăunelul lui, fără a fi nevoie să ne înghesuim ca sardinele în ulei. La întoarcere însă, ”ABLOM!” Cumperi bilet și ești lăsat cu ele în mână, pe scaun, dar în stația de așteptare. Mai jos, Elena ne povestește pe îndelete:

Continuă lectura „Ai noștri au bilete – Ai noștri călătoresc în picioare!”