După 28.

La un pahar de înecat anii mi-o pus un camarad așa o întrebare: ”Iaca aș vrea eu să știu, ce ai reușit tu să înveți până la acești 28 de ani?” – bună întrebare, mai ales când ești un gen masculin cu ”trei fire albe-n păr” (le-am smuls deam – gata, nu-s!).

smiling leonardo dicaprio fireworks cheers the great gatsby

Nu m-am complicat (îmi era sete de whisky). I-am spus că știe pentru că din ăștia 28, 11 a fost acolo: la agățat, explorat, călătorit și așa mai departe. O mai rămas un om de-aista acasă (tare norocos îs).

Întrebarea a rămas deschisă, așa că am scos carnețălu` și m-am apucat de tăiat obiective și evaluat cunoștințe.

Chiar dacă nu am ajuns (încă) Darth Vader și nici urmă de stea a morții pe lângă lună (nu s-o împărțit nimeni cu mine atnci când s-o furat miliardu`) totul pare să fie taman așa cum trebuie.

În aiești 28 de ani (dintre care citez: ”6 abia de-i ții minte, restu 11 în detenție școlară, alții 5 în detenție universitară și part-time-istă) am reușit să aflu și eu câte ceva.

test testing expected cooking american dad

De la patroni am învățat ce nu am putut în facultate. Ei au știut să mă exploateze cum trebuie iar eu  am știut să profit de asta, mai ales când ai oportunitatea să fii CEO pe banii altora.

E adevărat, parale multe nu faci, dar înveți să eviți naufragii într-o potențială afacere. În 2-3 ani ne-om apuca și de business, mai învățăm oleacă.

Oamenii m-au învățat să nu am încredere. Pe ei te poți baza foarte rar. Când ești la pământ, ei te vor bate cu picioarele iar când ești sus, vor dori să prindă măcar o bucățică din succesul tău.

truth horrible bosses

Sunt și oameni care mi-au turnat apă vie la rădăcină: una bucată Gheunoaie, un Suslik și vre-o două-trei romanițe.

friends credits tough friends tv jennifer aniston

Familia m-a învățat să prețuiesc timpul. Tot ea, mă învață să am mai multă răbdare: cu lumea și cu sine…

love family the incredibles

Dacă e să vă spun ce m-a învățat până acum nu-mi ajunge un blog, așa că am să o spun mai simplu: 80% din ce sunt e datorită lor: fraților și a frumoșilor mei părinți.

Am învățat să nu mă compar cu nimeni – asta nu duce niciodată la bine. Unicul lucru pe care-l pot face e să mă uit la mine ieri, să mă văd azi și să fac ceva pentru a deveni cu cel puțin 0,1% mai bun mâine.

minions despicable me minion gif despicable minions

Mai sunt lucruri interesante învățate de la acești 28, dar cel mai important e unul:

Viața-i bună și pătlăgelele îs roșii”.

animation galaxy

Reclame

Un Om și jumătate

Omul ista despre care o să vă povestesc astăzi, e probabil unul dintre primii care mi-o fost drag sufletului, fără legături bolnăvicioase ori de sânge. E omul, care m-a scos din cutiuță și m-a pus pe raft: literalmente. Și eu nu sunt unicul exemplar șlefuit. Am văzut cel puțin o policioară cu vreo 25 de locuri: toate pline de omuleți în devenire – toți puși acolo de Tatiana Timofeina (așa îi spuneam noi pe-atunci).

pinocchio disney cartoons & comics adorable nose

Datorită omului ista, anii mei de liceu (pardon – școală medie) nu au fost marcați de absențe la română, ci mai degrabă de numeroase exerciții de imaginație.

Eram prin clasa a șasea (data de 1 Septembrie, prin 2002). În ziua aceea, 25 de copchii nebuni își așteptau cu nerăbdare (unii chiar cu indiferență) victima. Continuă lectura „Un Om și jumătate”

Niște Tufle fericite ^.^

Am cunoscut-o într-o seară de primăvară prin clasa a VIII-a. Nu v-am postit despre întunecatul meu trecut adolescentin, dar pentru a vă relata marea bucurie, azi trebuie să o fac.

Prin clasa a VIII-a, eram și eu un adolescent cu poftă de serate (și alte chestii ca Morojna, Mivina + orișice avea zahăr). Cu toate că reprezentam greutatea însumată a doi adolescenți de 13 ani, am adunat tot curajul pe care l-am găsit în mine și am hotărât: merg și eu la prima mea serată din școala medie ”Verăjăni”.

Am învățat să dansez de la televizor (era acolo un show: „Ploaia de stele” îi spunea), iar repetițiile de 1,2,3 … aveau loc în ogradă. Ca să nu irosesc energia degeaba, lecțiile de dans aveau și un rezultat: cimentul din ogradă era lună. Continuă lectura „Niște Tufle fericite ^.^”

Primul cuvânt

21olZVă spuneam mai înainte despre cuvinte din 4 litere, ce trag la cântar mai mult decât vocabularul unei întregi limbi. Iaca, o venit timpul și pentru altul.

Ia să vă dau câteva indicii: este printre primele cuvinte rostite de odrasle, cuvântul pe care îl pomenești de fiecare dată când faci vreo șotie și cel pe care-l strigai disperat prin întuneric, atunci când te prindea vreun somn urât.

Cuvântul ista te supără și te bucură cel mai tare, îți trezește dor și îngrijorare, te face mai bun și îți dă 7 ani de-acasă. Da – e vorba de ”mama”: începutul fiecărui copil de pe lumea asta.

În cazul meu, aceste patru litere se traduc în altele trei, care generează cel mai simpatic nume: Ana. Numele ista în mai multe limbi înseamnă: Mama – respectiv, eu pot spune că am o mamă la pătrat.

Așa de tare îmi place numele încât îs sigur: îl va purta prima mea fetiță, de-o fi să am una.

Să știți: Ana mea e super – nu pentru că spală hainele cu nu știu care detergent, nu pentru că face cele mai gustoase plăcinte cu mere și scorțișoară, și nici pentru virtuți menționate de 8 martie.

E super pentru că e mama a câtorva sute de copii, nu doar a mea.  Posibil fiecare cărărușă din sat îi știe urma. Cum altfel? Au fost bătute de dânsa mai bine de 20 de ani, mereu în fugă, mereu în ajutorul cuiva: să pună o injecție, să asculte cu stetoscopul, să coboare febra, să alunge boala pruncului ce suferă în nu știu care mahala.

E super pentru că a salvat sute de prunci: pe câțiva i-a scos chiar din omăt în toiul iernii și i-a încălzit la piept. (Asta o știu precis, am auzit o vecină care pomenea întâmplările iestea – mama nu se laudă).

E super – pentru că se pune în poară cu cei mai învățați doctori când e vorba de viața unui copil. Și acum țin minte telefonul cel roșu cu disc alb, care îi tremura în mâini în timp ce striga la un medic de la spital: ”Oi fi eu soră medicală dar știu ce vă spun: copchilița asta nu-i de stat acasă. Amuș face sepsis!!! Trebuie operată urgent!!! Să fiu eu poastă dacă-i altfel, vă rog – trimiteți salvarea cât mai repede.” Și-acum văd fetița cu părul negru și ochii cafenii. Stătea întinsă la noi pe divan în agonia bolii. Ca să alunge durerea, mama îi șoptea ușor: ”Puișor, stai liniștit. Amuș mergem la doctor, Amuș… Șșșșș…” apoi se întorsese către tata: ”Sașă, aieștia nu mai vin, noi avem cu ce ajunge la Telenești?”.

E super, pentru că la dânsa pe sector, chiar și cele mai complicate cazuri se rezolvau. Copil fiind eram gelos(oleacă tare) pe ceilalți, mă rog: voiam să fie doar am mea și gata! Egoistă odraslă mai eram. În seara aceia am înțeles: o super-mamă nu poate fi a unei singure odrasle.

E super, pentru că până și acum, îngrijește sufletele celor țintuiți la pat. Da, acum: când ar trebui să aibă mai multă grijă de dânsa ea are grijă de alții. Eh… mamă – mamă…
N-ai ce-i face, așa e super-mama mea.

Am să vă spun acum mai multe despre dânsa.  Pe lângă super, mama mea e frumoasă – mai frumoasă decât orice altă mamă. Multe fete tinerele se miră de frumusețea ei și vor să fie la fel de frumoase ca și dânsa când or atinge ”iubileiu”.  Fig vam! Mai frumoasă ca mama nu se poate 😛 – mai stați la coadă!

Mama e bogată: are 3 haznale și alte 7 comori. Asta e cea mai mare bogăție pe care a agonisit-o timp de o viață. Mai așteaptă vreo câteva comori, numai că o hazna încăpățânată nu vrea încă să agonisească – mai încolo mamă. Mai încolo…

Mama scrie poezii. Iaca voiam să îi fac blog, dar ea totuși preferă caiețelele ei în pătrățele pe care le răsfoiește la fiecare sărbătoare. Dacă apar caietele, înseamnă că urmează un cenaclu  de vreo juma de oră. Ce fel de sărbătoare fără caiete? Nu se poate așa ceva. Deja e tradiție.

Mama mea e prea blândă, deși multă lume nu merită blândețea asta. Am să mă-nervez într-o zi am să o învăț să dea replici și palme – așa, să li se facă rușine prăpădiților ce nu-i merită bunătatea.

Mama e… cum să vă spun: e un fel de Vâsoțchi amestecat cu Leonida Lari în versuri și un fel de Jana Darq în viață.

Azi mama a mai pus o crizantemă în buchet. Ele miros tare frumos și vreau să se înmulțească mireasma asta măcar cu încă vreo 30 – 40 de crizanteme, deja cum o vrea grădinarul. Un lucru vreau să îl rog: să o țină cât mai departe de șalul verde ca să mai vadă câteva comori.

Mamă: urări nu îți voi scrie. Nu o să repet ce știi deja. Ți-o spun practic de fiecare dată când vin acasă.
Am să îți scriu un singur lucru, chiar dacă nu o spun des: te iubesc mamă.

Cu drag, năzbâtiosul tău mezin.

 

Bomboane…

Candy_Kills_by_Jamcub Cineva azi mi-a adus aminte de bomboane. Ele îs colorate, îs dulci, unele se topesc în gură, altele nu – unele pot fi ținute în palmă fără ca să te murdărești, altele ajung pe tricou după ce s-au topit în palmă… Și toți te întrabă dacă le vrei – toți vor să știe dacă vrei bomboane – Toți cei care vor ceva în schimb.Săptămîna trecută am auzit un gînd: ”Nouă ni s-a luat atâta timp, încât acum, când ni se dă – luăm, fără a ne gândi la consecințe”. Nu puteam să mă împotrivesc opiniei, nu aveam cum, este adevărat! – fiecăruia ni s-a luat ceva multă vreme, și acum, apare iluzia: ”E timpul meu să iau dacă tot mi se dă – poate e legea universului, poate nu, dar am să iau!”.

Așa, păpăm bombonele, poate chiar mai mult decât ni se poate. Păpăm și credem în ce ni se spune, fără a pune la îndoială nici o clipă cu ce suntem hrăniți. Am descoperit asta cu ceva vreme în urmă, când încă mai purtam careva ochelari roz, împrumutați desigur (păreau a fi la modă pe atunci). După ce am fost forțat să îi dau jos, am realizat că văd mult mai bine – mult mai clar, mai citeți. Rândurile păreau să aibă sens și parcă nu mai aveam nici un fel de pofte. Continuă lectura „Bomboane…”

Buchetul

buchetToți azi îs buchete, buchete diverse, colorate, floristice, toate după reguli, doar al meu le încalcă pe toate – fiind iregular dar nemaipomenit de frumos.

Am în buchet o crenguță de crizanteme – ele sunt cele mai coapte flori din buchet. Crenguța, a fost mereu acolo pentru mine fără ca să ceară să-i torn apă.  A fost acolo de la început și nu știu cât va mai sta în buchetul meu, dar sunt cert că ele, vor fi florile cele mai importante pentru mine, florile cărora le datorez totul și care merită cea mai multă apă din vază.  Lor mă închin tot anul, iar dacă le-am supărat cumva – plecăciune.

Tot de la început, acolo, în buchet stă și o roză albă – cu nuanțe calde de soare și petale ușor restrânse – conturând o talie caracteristică florilor tinere – ea e suportul meu constant și a fost prima floare care a putut să mă învețe grădinăritul,  pentru a nu ajunge un oarecare buruian.

Recent, au apărut mai multe flori prin buchetul meu, dar cel mai tare, am îndrăgit o romaniță – e ca un soare enorm care luminează întreg buchetul.  Indiferent de valabilitatea vizei de reședință, va fi și este mereu un factor de motivare.

Pe lângă florile menționate,  am în buchet nenumărate flori de câmp, flori rare, flori de soi, flori care mă colorează atât de mult ghiveciul meu gri-deschis, încât nu pot să fac nimic altceva decât să le mulțumesc pentru onoarea vizitei și să le rog să mai stea, să mai treacă  – dacă or vrea să plece, iar romaniței i-aș propune un permis de ședere permanent. Știu că buchete și ghivece mai sunt – poate eu sunt la fel ca celelalte, însă mie, îmi place să fiu special.

Încheind, vă cuprind  pe toate și vă urez viață lungă – însorită și apă curată la rădăcini, până la urmă, fără voi – aș fi un ghiveci gol și plictisitor: voi faceți buchetul.

AZI

Primul măr...
Primul măr…

Îmi aduc aminte de primul măr mâncat la școală. Era roșu, mare și era împărțit cu cineva. Îmi aduc aminte de Fetița cu păr blond, pe care o trăgeam constant de cosițe, ca mai târziu să dansăm tango în pauză, fiind prinși ulterior de profesoara de Chimie și Directorul, care zâmbea sarcastic.

Îmi aduc aminte de prima mea lecție de română, care s-a dovedit a fi și una de viață, plină  de interactivitate și specificație. Aici, Îmi aduc aminte și de profesoara mea de română, care ulterior mi-a fost și un bun prieten, la locul potrivit, în momentul potrivit.

Îmi aduc aminte de profesorul de matematică care m-a molipsit de toate teoremele geometrice, așa cum știa el mai bine. Ulterior mi-a fost și profesor de informatică, cu o răbdare imensă și tenacitate de invidiat. Tot el, era cel care m-a îndrumat chiar și după gimnaziu. Aici apar unele regrete.  Nu am cum să îi mulțumesc astăzi,  din nefericire, pot să port azi doar memoria lui, deși sper că vede recunoștința mea, de acolo de unde e. (Odihnească-se în pace).

Îmi aduc aminte de facultate, de primele lecții de Engleză la care chiuleam prea des, pentru a face loc de servici. Îmi aduc aminte de lecțiile de Lingvistică,  Matematică și Modelare a Sistemelor ce erau la fel, rar frecventate, însă din care am reușit să învăț mai des decât din celelalte. Continuă lectura „AZI”

Despre omul frumos

Oamenii frumoși sunt nobili veritabili
Oamenii frumoși sunt nobili veritabili

Omul frumos are puterea de a extinde frumusețea sa în jurul său.

Unde e el, parcă e mai luminos, mai bine și e mai răcoare în arșiță ori  cald prin nămeți.

Omul frumos știe să mulțumească, el știe să iubească, să înțeleagă, să povățuiască necondiționat – asta făcând-ul mai frumos decât era mai înainte.

Omul frumos crede în aproapele său, arată direcții și nu strâmbă din nas.

Omul frumos muncește, ca mai târziu să fie plăcut obosit.

Omul frumos nu are suficiente adjective în DEX pentru a fi descris.

Vreau să mulțumesc oamenilor frumoși. Ei au știut să mă învețe ce mai e și frumusețea, pe care de-abia încep să o pricep.

Încă o dată, Mulțumesc !

PS:*Despre oamenii frumoși știe mai multe Dan Puric,  deci să zică el:
http://embed.trilulilu.ro/video-evenimente/dan-puric-omul-frumos-1

Sursa imagine: photosearch.com