Automnatic

Mă ridic mai ușor decât obișnuiesc, și parcă toate pot fi șterse de ceva foșnet în timpul unei plimbări aleatorii.

Dimineața, ale mele sunt: orașul, copacii, toate: pentru că tuturor le e frig, tuturor le e somn, numai mie nu mi-i.

Stejarii, s-aud șoșotindu-se, asemenea soților înainte de culcare.

Mai devreme, s-au cules strugurii și acum se fierbe vinul. Tot acum, el se pune la somn, pe câțiva ani buni, ca să te îmbete nu doar cu tărie, dar și cu plăcere.

Serile te gâdilă pe tălpi cu frig, și când îs pe sfârșite, te ghemuiesc în culcușuri, fie cu cineva în brațe, fie cu o cană de ceai și/sau cu o carte în mână. Strunele parcă se gâdilă mai ușor, și degetele nu te mai dor.

E seriosă și severă vremea asta, ca o fată-mare cam nehotărâta: și rece și caldă și pretențioasă. Cere mult și mult trebuie să-i dai. Nu e rea: pur și simplu te pune în gardă, te pregătește de ceea ce te așteaptă după Noiembrie.

Cam așa simte San-Sanâci Toamna.

Da – este întrînsu’ și-o bucățică de suflet.

Variabile

Despre Formule

Am auzit de ele la prima mea lecție de informatică. Nu știu de ce, dar anume atunci am înțeles ce mai sunt și acestea. Cele mai populare erau Z și Y definite de un anumit tip specific unei mulțimi sau alteia. Mai târziu am înțeles că ele, variabilele, nu sunt doar matematică, ci ne pot uneori defini.

Găsisem cândva pe #twitter o idee: personalitatea noastră, felul nostru de a fi, e media celor 6 oameni cu care comunicam mai des.

Cum îmi place să aplic teoriile în practică, mă apuc și de asta. Continuă lectura „Variabile”

PERSPECTIVA

perspectiva măsii...
.

Te prinde iar noaptea cu buricele pe pătrățelele alea de plastic. Iar te prinde, tot așa ca ieri, pentru că azi a mai apărut încă una – încă o perspectivă. Te fugărește printre toate și toți, te înnebunește și te face să fii mereu în afara ariei de acoperire pentru cei care într-adevăr contează. Mai are năravul de a se și clona, ca să te încurce și mai mult. Se vrea aproape – lângă tine și nici nu are de gând să te lase din gheare, mai ales dacă chiar tu te lași cuprins de ele. Continuă lectura „PERSPECTIVA”

Teorii Relaţionale

Eu iubesc oamenii, îmi plac pentru că sunt o paleta încă nedescoperită chiar și de cel mai photoshop-at ochi. Una diversă, parcă dintr-o altă dimensiune. Mă simt diferit – e în mare parte din cauza lucrurilor simple pentru oameni, ce sunt mult prea complicate pentru mine. Asta mă face să cred că sunt un tip special de monstru, unul inofensiv ca cei din Monsters  Inc dar suficient de insensibil.

tumblr_mi1zer7UPR1qzr04eo1_500

Mă uimește posibilitatea lor de a începe relațiile atât de ușor, deoarece se comportă așa, de parcă fiecare o poate face. Ei sunt cei care desenează interconectarea în cretă, pe asfalt, ca pe un șotron în care trebuie să sari cu ambele picioare – simultan. Pentru mine șotronul e complicat și uneori chiar rece, la fel de rece cum încerc să nu fiu eu, deși în ultima vreme cam par a mă congela(pe de altă parte – fructele congelate se păstrează mai mult). Continuă lectura „Teorii Relaţionale”

De luni…

Nu am mai scris de mult pe blog – nu am mai scris pentru că timpul parcă era mai mult pentru lucruri pe care trebuie să le fac, indiferent dacă vreau asta sau nu. În ultima vreme am înțeles că e cam roz să crezi în ”fac doar ce vreau și ajung unde vreau” – nu și în cazul meu.

Dorința de cele mai dese ori ne pune cu botul pe labe, aici pierzându-se prea mult timp pentru nostalgie. Acu sunt buldozer și o să împing până iese foc și pară, dar iese ceva, dacă nu – mai împing până iese. Timp de vise e puțin, și-apoi mai sunt alte lucruri care schimbă verbul a trebui în a vrea.

Sunt norocos să am omeni ce mă văd deja acolo unde trebuie să ajung. Ei îmi dau motorina de care am nevoie și  știu cum să mă scuture când trebuie.

Săptămâna asta am foarte multă gratitudine pentru oamenii care fac trebuitele mai ușor de făcut prin vrere. Aici aș vrea să îi mulțumesc lui #Eugen pentru că mi-a reamintit cât de responsabil pot fi  și #Elenei, pentru același lucru. Lui #Cristina, care  a făcut #Sâmbătă 18(you know what I mean) – vreau să îi mulțumesc că nu mi-a dat “Чем-то по морде” – deși am meritat, #Nataliei îi mulțumesc că se întoarce marți, neavând idee cât de așteptată este, #Corinei că a fost răbdătoare cu mine două săptămâni, #Tinei, pentru intenții plăcute și gânduri deschise, lui #Gheorghe pentru companie și consilierea de duminică, lui #Dumitru pentru înțelegere și suport în momente critice, precum și tuturor celor care au avut să mă suporte fără a mă șuturi*.

Buldozerul va merge înainte cu responsabilitate și chef – Datorită vouă.

Apropos de responsabilitate: Sunt proaspăt tătic la 3 Suflete. Sper să fiu unul bun. Copii îi vedeți mai jos.

92ace40067b311e2864822000a9f09cf_7[1]

Progres!?

  Săptămâna asta s-a lansat 4G, Google a mai pus la punct serviciile sale de căutare prin poștă, ca să găsim mai simplu mesajele comunicate, Skype-ul a avut de suferit un atac cibernetic, iar deținătorii de iPhone 5, vor avea un nou abțibild S, desenat pe noile telefoane de la Apple.

Progresăm tehnologic intens, însă nu știm a spune lucrurilor pe nume, cu toate că modalități sunt mult mai multe decât dalmațieni.

   Ne place să ni se spună DA prin Nu și viceversa, ca mai apoi să nu înțelegem ce ni se cere de fapt. Ar fi timpul să apăsăm butonul roșu al tehnologiei și să ne mai citim interiorul. Continuă lectura „Progres!?”

Liniște Autumnatică

Nu știu ce face lumea toamna – eu toamna mă regăsesc cu ușurință, reușind să mă ridic mai ușor decât de obicei. Toate – pot fi șterse cu un burete de frunze și ceva plimbări.

Având o fire mai egoistă, doar toamna pot să constat că străzile, orașul, și toate celelalte sunt ale mele – și nu vreau să le dau nimănui, și nu vreau se mă împart cu nimeni – sunt ALE MELE ȘI GATA! – Senzația asta de bine e unică, deci – AMIN! 🙂
Doar toamna pot să uit mai ușor de rutină, probleme și toate celelalte ce apasă sufletul precum plumbul.

Doar în serile de toamnă poți să te adăpostești de toate, așa cum te-ai adăposti într-o biserică, să scapi de ploaie.

E timpul ceaiului din termos băut pe unele din banchetele pustii ale parcului nocturn, a sunetului de chitară clasică, care aparent mi-e dedicat doar mie, e timpul reflectărilor și a recunoașterii interioare.

Prin galbenul ăsta, mai am să mă pierd câteva săptămâni, deci nu mă mai interesează nimic din ce au de zis ziarele, televizoarele, comunitățile, și alte surse – eu toamna mă rup de lume – mă rup pentru ca mai apoi, să am: forțe de consumat, cafea de băut și lucruri de pus la punct.
Dacă cineva toamna numără bobocii, eu o să bat totalurile, pentru că indiferent de rezultate – voi fi bine.

Jogging cu Junioru’

Jogging – Alergare ușoară practicată pentru întreținerea sănătății. Aici nu e vorba doar de doar de sănătatea fizică, ci și de cea interioară, care pare a fi de cele mai dese ori sub stăpânirea inteligenței emoționale.

Jogging cu Junioru’

Am început să îl practic atunci când am declanșat război cântarului.  De atunci, e poate unul din cele mai eficiente remedii de a lupta cu stresul și cu multe alte lucruri care mă de-motivau. Era straniu că în timpul lui, nu mă gândeam la lucrurile care îmi treceau prin cap în timpul periatului pe dinți sau a preparării cafelelor matinale, lucruri care mai degrabă semănau a re-verificare a unor planuri pur rutinare, ca de exemplu: termenul limită pentru chirie, curățatul camerei sau suplinirea conturilor. În timpul Jogging-ului, lista de sarcini rămânea acolo unde-i locul – pe frigider sau calendar – nu la mine în cap.

Deseori devenim într-atât de ocupați, încât uităm de propriile vise, dorințe – planul devine pur tehnic – pur profitabil carierei sau companiei – nu și copilului din noi, care vrea și el la plimbare. Astfel, devenim relativ ne-fericiți şi frustrați – e normal: copilul vrea la plimbare, iar cifra crescută din foaia de balanță nu mai e suficient pentru îndeplinirea desăvârșită, doar dorința e relativă și de cele mai deseori e nestăvilită – vrem, apoi nu mai vrem, după care iar vrem şi așa: ciclul vicios continuă similar cu roata morii.

E banal poate, dar anume în timpul Jogging-ului aveam timpul de a mă gândi la ce vreau și ce nu vreau cu adevărat. În timpul lui, visele deveneau oarecum realitate, ecuațiile se egalau, iar reacțiile deveneau oarecum echilibrate – teoretic desigur.

Asta până nu am hotărât să bat în cuie scânteile jogging-ului, ca anume acele scântei să se aprindă fiind reușite prin calitate și cantitate.  Aici a apărut practica, care s-a dovedit a fi o experiență plăcută chiar – ce mă face fericit. „Not bad – not bad at all…”

Mama m-a făcut cam necredincios, la fel ca pe unul, pe care cu mai mult de două mii doisprezece anu în urmă, îl chema Toma. Ne-încrezut fiind de proces, m-a apucat întrebarea fericirii, posibil din motive mercantiliste – de unde vine și cine o aduce? Cine: am înțeles demult… Dacă vrei să faci ceva pentru tine, nu o poți face decât singur, altfel e un schimb de interese și deja, procesul e mai degrabă comerț decât fericire(adevăr: sunt exemplare care se opresc aici și nu vor mai mult), însă: De unde? Aici m-am împotmolit.

Cărțile de specialitate spun că sursa fericirii e un cuplu de hormoni: Serotonina și Endorfina, care pot fi generați de consumul unor alimente specifice, practicarea sporturilor extreme(în urma cărora se eliberează adrenalina, de provoacă o reacție în lanț, producând Serotonină și Endorfină). Toate bune până aici, dar dacă fericirea e o reacție chimică – calea spre fericire e îndopatul cu ciocolată și săritul cu parașuta?  nu prea cred.

Biblia spune că fericirea e strâns legată de dragoste și supunere loială: exact ca cuţu din cușcă, care are un stăpân – ceva pare să lipsească aici, doar individul modern nu poate fi fericit fără libertate(cu excepția celor care vor să fie dominați).

Şi totuși: De unde se ia fericirea asta? – întrebare cu ipoteze vagi și iţe încâlcite.

Un capăt de ață am găsit totuși:

Fericirea pare a veni de acolo de unde se nasc visele, de acolo unde imaginația fiecărui individ e fără margini, acolo unde o zi devine o viață, fără prea multe lucruri sofisticate.

Voi faceți cum vreți – Junioru’ însă, va face Jogging, spre locul unde se nasc visele, pentru ca ulterior să crească mari.

Sursă imagine:  http://goo.gl/Gu0TY  sau http://www.ericksonstock.com

eh…

Mă doare… Mă doare speranţa şi faptul originii. Mă doare necunoştinţa unora, şi îmi place să constat că mai există oameni undeva acolo de unde am venit.

Am fost azi acasă ca sa redescopăr că lumea  e aşa cum este, nu e aşa cum ai vrea şi nu poate fi justă, aici loc e doar pentru anarhie – un regim perfect în lumea asta plină de tăciune.

Nu sunt pretenţios şi nici că aş vrea sa fiu mai presus, vreau doar să fiu acasă. Acasă, acolo unde am crescut, acolo  unde se cântă la acordeon sau poate baian, acolo  unde nu e loc pentru ceartă. Acolo unde fiecare zâmbeşte fără potenţiale planuri sau intrigi, acolo unde nu e loc pentru dezgust sau agende ascunse.

Problema e de fapt, constatarea inexistenţei acelui cuvânt – acasă. Acel cuvânt pare a fi o iluzie, o nălucă care prin prezenta ei, întârzie să apară.

Azi am hotărât să renunţ la o viză de reşedinţă, şi să am un singur loc unde aş putea să refugiez . Acel loc va fi de azi înainte doar curtea în care am crescut, oamenii pe care îi iubesc, iar restul – va fi doar un mucegai(fără îndoială).

Un mare mulţumesc celor care mă fac să mă simt ca acasă. Poate nu o spun des, dar vă iubesc mai mult decât aş putea-o face, pentru că voi, sunteţi unicii care mai au puterea de a mă face să fiu ACASĂ. Un mare HUG pentru voi: >:D<

nocturne

ssssst...
ssssst…

Tăcere –  Se-aud doar niște sunete  care par a fi fantomele celor venite de la vechea mașină de scris, palide se aud. Nu se vede nimic altceva decât un dreptunghi care pare a lumina camera slab, la fel ca o lumânare, descoperind puține din  cel individ care mimează o mașină de scris – și pe aia palid. Ssst! Brusc se evaporă și ăsta undeva. Moare răpus de oboseala nocturnă. Apoi iar Tăcere. Greu lucru e să te obișnuiești dacă faci des zgomot.

Și totuși … nocturna tăcere place. Poate ar fi bine să o mai ascultăm? Pardon – să o ascult…

Singur – și în același timp cu multe chipuri. De toate culorile. Chipuri care zâmbesc, mai cald, mai rece mai fals, mai ironic, mai… fel de fel.

E gata, e aproape gata. Încă puțin și …  Tăcere. Nu se mai aude nimic.  Stinge lumina –   […]

Sursă Imagine:  http://arturban.net