De sub chietrișică…

Trebuie să recunosc, în ultimele 2 săptămâni, am trăit sub chiatră. Vedeam unde și unde câte o postare despre Jurnal și despre nu știu ce contract de locațiune, dar cum încă nu voiam să ies de sub chietrișica aia (încă mirosea insistent a sărbători, nepoți, frați, părinți și concediu) nu m-am prea scufundat în situație.

Apoi am văzut asta:

 

 

M-am uitat eu în stânga și în dreapta. Mulți urlă că așa le și trebuie, că nu știu ce politică redacțională le-a făcut felul, alții urlă că li s-a luat unicul canal liber și așa mai departe…

Ca un privitor ocazional al acestui canal, pot să vă spun un singur lucru: indiferent de politica redacțională sau abordarea materialelor informative, Jurnal.md era pentru mine (și tare aș vrea să mai fie) canalul de acasă.

Nu pentru știri, nu pentru dezbateri (de astea sunt peste tot: facebook, odnoklassniki,  Bubliși și nePrimeuri) ci pentru că ăsta era unicul canal, care pe lângă știri și filme, avea într-adevăr emisiuni autohtone, cu oameni de-ai noștri, povești de-ale noastre și câmpii – de-ale noastre.

Foarte mulți, de oriunde se mai aflau, vedeau cum o mai duc satele, ba chiar auzeau ce mai zice și gura lor:

 

 

Încă nu știu nimic despre noua grilă, însă, dacă ”Deșteptarea” și-a spus ultimul la revedere telespectatorilor, mă întreb ce emisiuni, de-ale noaste, autohtone, au mai rămas în grilă?

Probabil, ca și în orice business, vor rămâne cele care aduc ”profit” unei politici redacționale. Respectiv nu are de câștigat nimeni: nici Jurnalul, nici ăștia care au forțat nota.

În final, am pierdut noi – da, noi. Așa cum toți îs obosiți de știri și emisiuni analitice, am pierdut noi emisiunile de acasă, emisiunile noastre.

Așa cum mulți au uitat de ”Focus”, ”Bună Seara” sau ”Bună dimineața” de la TVM așa probabil se va pierde și ”Deșteptarea” de la Jurnal – un produs care în umila mea opinia a ridicat bariera pentru toate emisiunile matinale din Moldova. Din păcate, timpul e cu radiera în mână…

Trebuie să ne uităm în oglindă și să ne felicităm: Maladeț dragi Moldoveni! Ma-la-deț! Continuați să vedeți  emisiuni din alea, cu ciomadane, unde până și prezentatorii sunt de import. Noi doar așa ne-am obișnuit – nu?

De la toți importăm: de la turci roșii și grâu (când apropo avem roșiile noastre), de la chineji șliompaț și haine sintetice (nafig nouă ”Ionel” – mai bine ”Armani” ori ”Boss”), de la ruși spălarea de creier și melodramele (bogații tot plâng – da maitincă nu și la noi).

De la toți importăm și nu exportăm nimic. Mă scuzați, exportăm oameni și nu pe oricine: exportăm suflete care mai cred în tradiții, în specific moldovenesc, oameni care mai țin mine cum era acasă pe atunci când aveam o identitate.

Probabil am uitat cine suntem – probabil am ajuns dragii mei să fim mancurți.

 

Domnule Președinte, mă citiți? | apostu

Voiam să scriu ceva, dar mă temeam să nu trimăt undeva actualul prezident. Din fericire, sunt oameni mai calmi și cumpătați decât mine, așa că îl las pe Nicu să vă spună despre asta.

San-Sanâci e 100% de acord cu cele scrise. Parol!

Domnule Igor Dodon. Ați câștigat. Felicitări.

Eu nu v-am votat niciodată, dar să vă felicit, cred că e cazul, dar nu vă opriți doar la acest mesaj, citiți tot textul, găsiți 2 minute din timpul Dvs. prețios.

În mesajul vostru din noaptea alegerilor, de câteva ori ați dat dovată că vă temeți de proteste. Și probabil aveți de ce.

După lansarea minciunilor cu 30000 de sirieni, după implicarea bisericii în electorală, cu asocierea contracandidatei Dvs. cu comunitatea LGBT care a acționat ca o sperietoare pentru o parte din electoratul conservativ, după ce prietenii voștri au trimis o veste bună de la Șor la /PAS/ – e firesc că acum o să vă temeți de o revoltă a oamenilor.

Pentru că atunci când știi că ai greșit ai de ce te teme. Și tinerii vor ieși la protest. Doar că acesta nu va mai fi protestul din 2009, pentru că în 2009 a fost o generație care a crescut în ciudă și ură față de PCRM, iar acum vor ieși oameni care sunt deprinși cu iPad-uri și iPhone-uri, iar afară e frig.

Dar e bine că vor ieși, e bine că vă temeți Domnule Președinte. Dar, Domnule Președinte, nu de asta ar trebui să vă temeți. Eu și toți cei care au fost dezgustați de campania pe care ați dus-o, o să vă taxăm pentru fiecare eroare, o să penalizăm și criticăm fiecare promisiune făcută și neîndeplinită.

Ați promis că veți fi și Președintele meu, dar eu nu vă cred. Aș vrea să vă amintesc câteva promisiuni pe care le-ați făcut: Să nu colaborați sub nici o formă cu Vlad Plahotniuc – sunt chiar curios cum o să vă țineți de cuvânt după tot suportul care el vi l-a acordat în campanie.

O să-i retrageți cetățenia lui Trăian Băsescu – aici pur și simplu ла слабо вэ яу, пун париу кэ ну о сэ вэ дёргайцNu veți denunța acordul cu UE – aici cred că nu vor exista probleme, pentru că în caz contrar aveți prea multe de pierdut.

Și în țară și din afara ei. Și vă mai amintesc că ați semna o declarație de integritate. Vai vai vai ce va fi dacă se va demostra că aveți probleme cu integritatea și nu demisionați. Maare rușine va fi.

Ați promis că veți anula legea în baza căreia miliardul urmează să fie întors de populație. S-o văd! Domnule Președinte. Următorii 2 ani vor fi decisivi și pe de o parte aveți suportul partidului, pe de alta ați promis să fiți a tuturor. Acum cui o să-i acordați prioritate, tuturor, oamenilor ca mine care vă critică, sau celor care vă susțin?

Ați văzut, Domnule Dodon, ce rating au Ghimpu și Leancă, știți de ce? Pentru că au pierdut încrederea populației, același lucru vă așteaptă cu fiecare eroare comisă. Domnule Președinte, v-am zis că trebuie să vă temeți, dar nu de protestele care ar putea izbucni acum, nu.

Trebuie să vă temeți de acești 2 ani, pentru că acum fiecare eroare a Dvs. va fi taxată la alegerile din 2018 și atunci ați putea ajunge lângă prietenul Dvs. Ghimpu. Un mandat cât mai dificil vă urez.

Sursă: Domnule Președinte, mă citiți? | apostu

De care este…

Reshetnikov-opiate-Dvoika-e1443788945160Mama avea obiceiul să mă trimită la magazin după sare, chibrituri și săpun de cămașă. O să vă pară straniu, dar în anii `90 asta era una dintre cele mai extinse liste de cumpărături cotidiene. Ele bucurau atât pe cei mari, cât și pe cei mici, mai ales când rămâneau acolo vreo 10-20 de bani.

Da, oamenii nu aveau foarte mult dar erau oleacă mai fericiți – probabil nu aveau ei timp să se gândească la fericire!?

Trăiau cu bine, cu rele și parcă erau mai închegați, mai la un loc, mai nu știu cum…

Apucasem vremea când fetele din mahala organizau un fel de șezători. Noi le spuneam ”concerte” pentru că semănau tare cu cele de la club. Acolo se cânta, se făceau scenete bazate pe întâmplări din sat bune de râs, ori observate la unul din rarele televizoare care ”prindeau” TVC-ul moldovenesc și/sau ”KBH”-ul rusesc.

Da. În acele vremuri, oamenii erau mai fericiți (poate chiar și eu). Habar n-am unde am călcat noi strâmb, dar șchiopătăm – mai ales în ultima vreme. Chiar și în satul despre care vă spuneam, nu se mai fac șezători, nu se mai aude muzică, nu se mai dansează, nu se mai cântă. După orele 9 seara, până și barurile se închid, greierii scârțâie și satul adoarme – la fel ca și întreaga nație.

Am pățit-o fix așa cum o pățeam cu sarea. Când mama avea de murat brânză, ne trebuia anume sare din aia ”de piatră” în pachete de hârtie (nu la kilogram). Diferența era că cea în pachete de hârtie, era mai curată decât cea la kilogram.

Aveam noi un șmecher la tejghea care nu prea era mulțumit când veneai cu ”cerințe alintate”:

”- Dațâ-ni vă rog sare, ”kamennaia” numai că în pachet de hîrtie;

 – Avem numa la kilogram. Ie di cari esti ș nu ti alinta. Iati la dânsu, în hârtie cată! ”

Și luam ”di cari esti”, și mama avea de lucru dublu…

Fix ca și cu sarea, nu prea n-am alintat și am ales ”de care este”. Poate de asta am și amorțit așa de tare?

Ori poate vorba cântecului:

„Fericirea este ceva care nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei, merită să alergi toată viaţa.”

Eu m-am săturat să tot aleg ”de care este”, m-oi fugări și eu oleacă: poate s-a merita.


PC: ”Încă un doi” –  autor Fiodor Reșetnicov, anul 1952.

El face trotuarul!

Adevărații bărbați al neamului moldovenesc fac trotuarul. Mă credeți? Da  – fac trotuarul! Nu au buze boite (nu se vede clar dacă au), nu poată pantaloni strânși de piele și nu se apleacă peste geamul coborât al mașinilor. Se apleacă peste portbagajul deschis! Și ce gospodari, ce mușchi fetelor (nu mă întrebați că nu am nici un număr de telefon), ce curaj!

Practică job-ul chiar pe bulevardul din centrul orașului, în fața trecătorilor și vă zic: dacă eram fată mare precis, anume cu așa gospodar îmi făceam casă – casă de piatră fetelor!!!

Dacă nu mă credeți, iaca uitați-vă cum achiziționează materiale de construcție pentru noul trotuar:

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FMoldovabook%2Fvideos%2F1054001691334948%2F&show_text=0&width=560

Precis că la fel de bine face și tizic – la iarnă o să ne fie cald nu șagă. Da poate eu greșesc, poate nu trotuar vrea gospodarul nostru? Poate vrea altceva? Nu degeaba lumea se întreabă:
Untitled

Drept răspuns, iată un ”Top 10 Soluții din Bardiur furat”:

1. Casă pentru Pongo – are omu un câine pătat și nu știe cum să îl adăpostească de ploaie:

casa_pongo

2. Plitkatron – Soția, soacra sau prietena îi scundă și vrea să se cațăre:

PLITKATRON

3. Batman-hit – omul are clienți fideli și nu vrea să-i dezamăgească:

batman

4. Buterbrod-Maker – bani pentru Top-Shop nu-s. Se descurcă omu cum poate.

SWM

5. Kaka-Podea – s-o terminat teracota, trebuie omu să compenseze cumva:

TOILECOTA

6. Chirtoako-saviour – Vrea omu să facă o scară, da – acolo, la țârk:

Saviour

7. Oz Portal – omu nu are pașaport românesc și vrea să iasă din Moldova:

theOZportal

8. Service-Parking – Vine vara, tre să puie mașina pe ceva ca să schimbe cauciucurile:

MASHINOSERVICE

9. WTF Supplies – la școală se strângeau bani pentru inventar. Omu nu o avut încotro și o adus inventaru:

twd

10. BrikArmy – dacă tot nu i-o mers în 2009, se pregătește pentru florii:

Army

Poate aberațiile mele nu îs la punct, dar în orice caz: rog gospodarul să se aut-sesizeze! Fetele îl așteaptă pentru măritat, iar noi pentru confirmări. Dacă primesc răspuns de la dumnealui, garantez plecarea cu succes peste hotare în 2 – 3 săptămîni, dezlegarea cununiei și succesul în afaceri.

Fix 7 ani…

Chisinau_07.10.09-Comemorare-7-aprilie

7 ani. Atâția au trecut.

7 ani de când nu mai cred în poveștile despre ”eroul” care amuș-amuș o să ne ducă în Europa.

7 ani de când nu mai privesc televizorul și de când nu mai cred pe nimeni.

7 ani în care petrecut frați, prieteni și rude ce au plecat să caute șanse mai bune pentru copii lor.

7 ani de când timpul pare să stea pe loc. Stăm într-un ”limbo” din care poți ieși cu un pașaport bulgar sau românesc. Apropo: eu am unul dar încă nu am decis dacă o să-l folosesc ori nu. Probabil voi fi ultimul care va stinge lumina în aeroport, ca să nu o pățim la fel ca Nicu și Baton.

7 ani în urmă eram în fața președenției. Urlam cât mă țineau plămânii că vreau ”Libertate” și dacă aș fi știut cânt ne va costa, probabil aș fi stat acasă, sau aș fi fost un simplu spectator!? Nu știu. Speranța a murit acolo, în piață, prin 2009. Am îngropat-o împreună în anii ce au urmat.

Cel puțin am învățat câteva lucruri:

  1. Toți vor schimbare – nimeni nu vrea să se schimbe;
  2. Protestele îs de formă. Cui îi trebuie putere, ăla le și organizează.
  3. Televizorul e manipulare în masă (asta o știam și în 2009. După, media s-a transformat într-un ”Inception”: cenzură în cenzură în cenzură hrănită de parale și interese).

Am mai învățat să nu merg la proteste, ci la vot. Cu toate că ultimile experimente nu au dat roadele așteptate o să mai merg. Iaca de ce. Prea multe drepturi ni s-au tăiat cu penița ca să mai renunțăm la unul.  Astea-s. Mai multe gânduri nu-s. Mai multe ziceți voi – dacă aveți ce zice.

Photo credit: http://elldor.info/

Fără politică – despre băieți

Iaca un video. Probabil l-ați văzut tradus în rusă, iaca poftim și o traducere în română. Poate totuși se vor găsi ceva tați să-și asculte fetița #dadoamne. Pe urmă, am să vă povestesc și de ce.

Mama m-o învățat: ”Să nu bați fetele – niciodată!!! Mai degrabă fugi de ele dacă îs nebune – dar să nu le bați, m-auzi!?”. Eu nu prea eram ascultător. Nu eram, pentru că totuși, în clasa cincea, mă băteam cu Sveta, colega mea de bancă. Ce-i drept nici ea nu se lăsa bătută – aveam mâinile vinete de chișcături și zgârieturi până-n carne făcute de dânsa.

Eram niște copii care nu știau cum să comunice altfel, de unde? Tot ce văzusem noi, în jurul nostru, erau femei și bărbați de peste garduri, care se băteau pentru a-și apăra pozițiile. Mai vedeam și femei, care purtau câte un vânăt sub ochi și asta, din păcate, genera de cele mai dese ori chicote în rândul băieților: ”Dap și, cum zâșe tata: fimeia nibătută îi ca șî casa nimăturatâ.”

Mama, imediat cum afla de micile ”incidente” de la școală, mi-o ardea bine, pe meritate desigur. Mai era și sora de la care am învățat să deschid uși, să ascult, să încerc să fiu înțelegător, să nu vorbesc urât de fete, pentru că nu-i șade unui bărbățel în devenire să fie bătăuș sau să vorbească urât, mai ales fetelor.

Așa, am ajuns prin clasa a 8-a să nu mă mai bat cu Sveta ori cu orice altă fată, ci să dansez cu dânsele tango, în pauzele dinaintea lecțiilor de chimie. Nu mint: Svetlana Mihailonva (pe atunci Șeful-Adjunct a școlii noastre) ni-o prins, pe mine ș pe Sveta, dansând Tango. Dumneaei poate să confirme.

Pentru că eram oleacă mai respectuos cu dânsele, și oleacă mai diferit decât ceilalți(mai grăsuț oleacă tare), am ajuns să fiu luat peste picior de alți băieți. Eu nu eram cu dânșii discutând despre ”c***a șeia” ori ”p***a” șeilantă, eu nu plesneam pe nimeni peste fund fără voie și nu șuieram în batjocoră pe nimeni, de asta nu eram băiatul de gașcă. Nu a fost mare pierdere – am ajuns bine merci și fără asta.

Mereu m-am întrebat: De ce anume mama ori sora ori nu știu care colegă m-o învățat să nu bat fetele? De ce ele și niciodată ei?  Nu știu cu voi, însă dacă tata mi-o fi zis-o, mi-ar fi ajuns la minte mai repede. Așa suntem noi, băieții, ascultăm mai des de tata – el e ”avtoritetu” nostru.

Acum am ajuns cam pe la anișorii când te mănâncă pe undeva să faci copii. Și iaca stam eu și mă întrebam, ce-o fi dacă oi avea eu vreo fetiță?

M-am uitat puțin în jur, am văzut incidente alde ”Gigă cu aia mică”, și am înțeles: eu fete trebuie să fac în altă parte, pentru că la noi nu toate mamele, surorile și tații își învață băiețeii să nu bată fetițele. Poate totuși se va mai schimba ceva?

Să înșepem…

#BB

Petru că am văzut prea multe protistologii pe internet, am să mă apuc să le spăl. O voi face așa cum știu mai bine: de la vârful nasului meu,  în baza micii experiențe de viață.

Toate acestea le voi marca cu un hashtag #balegadebou ( da, asta e ceea ce spuneți și voi, numai că în engleză: #bullshit).

Prima chestie care nimerește în mașina de spălat e postarea asta.

Nu am să mă expun pe marginea autorului: el poate fi cum o fi, are și cărți omu’, ca și mulți alții.

Să-nșepem:

Titlul: ”De fiecare dacă când un bărbat își lasă femeia pe planul doi, el o învață să trăiască fără el”

Veritabilă: #balegadebou:

  1. Mi-i interesant, de când femeia a devenit proprietate privată? Hai să ne imaginăm că mergem la stână. Acolo, baciul vechi îl învață pe cel nou: ”De fiecare dată când îți leși oaia pe planul doi, ia paște și fără tine”. Mă scuzați, dar mâzga asta sentimentală e cam misogină.
  2. De când bărbații învață femeile? Până și New-York Times indică în articolele lor: aproximativ 80% din învățători, sunt de fapt, femei. Iar dacă e să vorbim de cele ale dragostei, îs mai mult ca sigur: învățătura e reciprocă și direct proporțională, altfel cel puțin unul din ei rămâne nesatisfăcut;
  3. ”[…] O învață să trăiască […]” – serios? Eu am impresia că bărbații, mai ales cei din Republica Moldova, din păcate, știu în 30% din cazuri cum să își taie corect unghiile – nici nu vreau să estimez numărul celor care știu cum se trăiește.

Contentul

Paragraful 1:
”nu urmează să ne țină morală, nu caută ceartă și nici nu se gândesc la altul” – pun pariu că anume asta și fac, mai ales când scriem așa despre dânsele.

”nu vor pleca de lângă noi și ne vor iubi la fel de puternic” – dap’cum altfel? Altă opțiune nu au – poate le mai pui și o lesă?
Nu se poate omule – Nu se poate!
Femeia nu e animal de companie: face ce vrea, cum vrea și când vrea. Nu va face aceste lucruri, doar dacă bărbatul va depune ceva efort.

”De fiecare dată când un bărbat vine târziu acasă, […] femeia lui îl așteaptă” – iar ”femeia lui”, iar nu știu cum… nu mai repet.  Da, prima seară o să îl aștepte, a doua o să se culce mai devreme, a treia seară îi va lăsa un bilețel

Am ieșit cu fetele. În morozilnic sânt pilimeni.  Castronu e pe aragaz.”

Și pun pariu: data viitoare, bărbatul nu o să mai vie târziu, ori amândoi s-or apuca de jucat poker. Secolul XIV e acolo unde trebuie să rămână: în trecut frate…

Paragraful 2: 

”De fiecare dată când un bărbat e rece, femeia lui învață să trăiască și fără căldura lui” – nu știu de când bărbații îs ”Termocom”-ul.
Și-apoi, cine ți-a spus că femeia are nevoie de căldură? Dacă are nevoie, o să găsească: da, da… în altă parte, dar o să găsească. Fix așa cum și noi găsim dacă ne trebuie.

”Chiar dacă ambii sunt cunoscuți și au statut în societate, uneori atât de mult ar vrea să simtă căldura brațelor lui, un sărut dat pe la spate în bucătărie, o palmă la fund și un cuvânt sincer, spus acasă.” – Dacă o relație e fără de astea, apoi aia nu e relație ci căsătorie aranjată de părinți. Și-apoi, mai sunt oameni, cupluri chiar, ce nu își exprimă așa dragostea. Sunt perechi care se leagă cu frânghii, pe la ochi, aleargă goi prin bucătărie …. eh… câte sânt… da tu îi pui pe toți într-un ceaun…

Paragraful 3:

Apă chioară și.. asta: ”De fiecare dată când un bărbat se crede primul în relație, femeia lui învață să iasă din ea.”: Aș spune mai mult, ea demult a ieșit și îi e paralel ce unde se vede bărbatul. Nu trebuie să învețe ea nimic… Din câte știu, femeile sunt niște pisici tare șirete: poți fi tu primul, dare ele țin lesa. Iată de ce, un bărbat nu o să vrea să fie primul, mai degrabă, olecuță mai în spate: de acolo și priveliștea-i mai frumoasă, și unghiul îi nuș cum, mai șerbine…

Cam asta o fost. Am înțeles una: când o să vreau să-mi trag un glonte ori să mai spăl ceva #balegadebou pentru tizic, oi mai sta pe ”de vorbă cu tine”

În Căutare generală…

Oameni bun, hai să găsim un ”R”. Înainte oamenii ăștia ne îndemnau să adoptăm un ”Ș”. Acum problema e alta: nici nu au reușit să adopte unul, că au și pierdut ”R”-ul.
Despre asta, ne relatează Andrei. Faceți share și Like de dragul ”R”-ului. Hai să-l găsim împreună! 🙂

S-a pierdut un ”R” sau cum este lăsată PROSTIA să se răspândească prin Moldova.

Mă doare …mă doare foarte tare atunci când văd cum lumea îți bate joc față de Limba Română, față de poporul Moldovei. Ei cum se poate una ca asta?…să faci design la un ambalaj și să scrii greșit textul  despre produs în limba de stat? să scrii HÎTIE IGIENICĂ  în loc de HÎRTIE IGIENICĂ….   Eiii unde-i R-ul? …vi l-ați băgat în cuR?

Se întâmplă în Moldova, la un producător din Anenii Noi pe nume Euro Cosmetic SRL .

 

 

De ce este lăsată prostia să fie promovată.. oare chiar în țara asta nu sunt legi?… oare nu este vre-o instituție abilitată să verifice / autorizeze corectitudinea textelor .. imaginilor, denumirilor de produse…unde ne este demnitatea?

Ei bine o este clar că nimeni nu vrea să se ia la harță cu un producător …. un angajator…bla.bla. bla…

Măi …. Dacă nu știi .. întreabă ..dar nu te fă de râs în fața întregii țări..

Și dacă nu știi de cine să întrebi…poți întreba de ei: Centrul Național de Terminologie http://cnt.md/

Ce măsuri ar trebui să fie întreprinse?

În mod normal și firesc întreg lotul de produs trebuie sustras din comercializare, reambalat cu un ambalaj scris corect după care pus iar pe rafturi.

Jale…jale mare…ei cum pot eu să susțin producătorul autohton în cazul ăsta? 😦